Bărbat agresiv cu soția și cei trei copii, în comuna Ditrău

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Atitudine fermă a poliţiştilor harghiteni în cazurile de violenţă în familie, prin emiterea unui ordin de protecţie faţă de bărbat de 38 de ani, din comuna Ditrău, reclamat ca fiind agresiv cu soţia şi cu cei 3 copii de 3, 4 şi 11 ani

La data de 06.03.2019, în jurul orei 17:10, o patrulă intercomunală din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gheorgheni a fost sesizată telefonic, prin intermediul S.N.U.A.U. 112, despre faptul că o femeie de 29 de ani, din comuna Ditrău, a fost agresată de către soțul său, un localnic de 36 de ani.

În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că agresiunea s-a produs într-un imobil în care soţii în cauză locuiau în chirie, împreună cu cei trei copii ai lor, în vârstă de 3, 4 şi 11 ani, aceştia fiind duşi la domiciliul bunicii, unde ulterior a mers şi mama.

Date fiind cele constatate, împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”, pentru care va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy