Baza sportivă din Borsec va fi complet renovată

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Primăria orașului Borsec informează că 18 milioane de lei vor fi investiți în renovarea bazei sportive din strada Stadionului, proiectul fiind realizat de Compania Națională de Investiții (CNI), prin finanțarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Contractul proiectului care va dura doi ani și jumătate a fost semnat zilele trecute la București,  în prezența ministrului dezvoltării, Cseke Attila.

Conform planurilor, baza sportivă situată pe strada Stadionului din Borsec va fi complet renovată, modernizată, extinsă și echipată. Lucrările vor include construcția unei clădiri noi lângă terenul de sport, în care vor fi amenajate vestiare, iar în exteriorul clădirii va fi construită o tribună de 1.000 de locuri.

Terenul de fotbal existent va fi renovat, iar alte trei noi terenuri de sport multifuncționale vor fi construite. Toate terenurile vor fi echipate cu nocturnă.

Potrivit primarului Mik József, renovarea bazei sportive reprezintă o nouă posibilitate de progres pentru Borsec, prin care se speră revitalizarea vieții sportive din oraș. În același timp realizarea acestui proiect  va deschide noi oportunități în domeniul turismului sportiv.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy