Cabinetele private de Obstetrică-ginecologie se pot afilia ca Centre de recoltare, în cadrul proiectului de screening al cancerului de col uterin

0

Articol disponibil în: Română

Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a lansat procedura de afiliere pentru Centrele de recoltare din regiunea Centru, în vederea implementării ProiectuluiProgram de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin”.

Astfel, cabinetele medicale de obstetrică-ginecologie publice sau private, cabinete de asistenţă medicală primară, indiferent de forma de organizare a acestora, cabinete medicale de planificare familială din structura spitalelor, unităţi mobile autorizate în conditiile legii, deţinute de unităţi sanitare/centre de obstetrica-ginecologie, indiferent de forma de organizare, sau de ONG cu activitate reprezentativă în domeniu se pot afilia ca Centre de recoltare a materialului celular cervical.

Toate informaţiile despre procedura de afiliere, criteriile de eligibilitate, documentele neecesare, calendarul de afiliere se găsesc pe site-ul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş: click AICI.

Centrele de recoltare a materialului celular cervical vor furniza servicii medicale specifice de recoltare (Babeş Papanicolaou şi HPV), etalare şi fixare a materialului celular cervical.

“Invit alături de noi cadrul acestui proiect, toţi medicii de obstetrică-ginecologie din cabinetele publice şi private din regiunea Centru, pentru a deveni Centre de recoltare pentru femeile din grupul ţintă incluse în screening. Conştientizarea importanţei derulării unui program de screening într-o societate şi implicarea tuturor factorilor care pot contribui la atingerea obiectivului propus este esenţială pentru reuşita unui astfel de proiect”, a declarat Şef Lucrări Dr. Cosmina UZUN, manager proiect.

Grupul ţintă, persoanele care vor beneficia de programele de screening, este identificat astfel:

  1. femei cu vârsta cuprinsă între:
  2. 30-64 ani pentru femeile care beneficiază de testarea HPV;
  3. 24-29 ani pentru femeile care beneficiază de testarea Babeş-Papanicolau au domiciliul/resedinţa în regiunea vizată prin proiect.
  4. din punct de vedere medical, intră într-una din următoarele situații: nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin; sunt asimptomatice; nu au antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin. In cazul acelor membri ai GT – personae vulnerabile care nu au acte de identitate, aceste persoane vor completa declarații pe propria răspundere din care să reiasă că locuiesc în regiunea de implementare vizată de proiect, respectiv regiunea Centru. Persoanele private de liberate vor fi asociate locului unde își desfasoară detenția si nu din perspectiva adresei de domiciliu.

Din cei 170.200 membri ai grupului ţintă – persoane care vor beneficia de programe de screening, provenind atât din mediul urban, cât şi din mediul rural – 51% se va încadra în una din următoarele situații vulnerabile:

  • Persoane sărace;
  • Lucrători pe cont propriu in agricultura
  • Persoane din mediul rural;
  • Persoane din centre de plasament sau anterior instituționalizate;
  • Persoane care au părăsit sistemul de protecție a copilului;
  • Persoane fără adăpost
  • Cetățeni români aparținând minorității rome;
  • Persoane cu dizabilități, inclusiv persoane invalide și cu nevoi complexe;
  • Femei care au copii cu dizabilități;
  • Persoane care suferă de dependența de alcool și alte substanțe toxice;
  • Victime ale traficului de ființe umane.DE URGENȚĂ TG-MUREȘ

Activităţile se desfăşoară în cadrul proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Şef Lucrări Dr. Cosmina Cristina UZUN
Manager Proiect

Mariana MOLDOVAN-NEGOIŢĂ
Expert IEC

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy