Casă cuprinsă de flăcări în municipiul Gheorgheni. Propietarul a ajuns la spital cu arsuri
Articol disponibil în: Română
Sâmbătă, 15 ianuarie, la ora 18:15, prin apel la 112, am fost anunțați despre producerea unui incendiu la o casă din municipiul Gheorgheni.
„La locul solicitării s-au deplasat 3 echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Gheorgheni, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Proprietarul, în vârstă de 37 de ani, a suferit arsuri la nivelul membrului superior drept, iar după acordarea primului ajutor calificat la locul evenimentului, a fost preluat și transportat la Spitalul Municipal din Gheorgheni, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au localizat și lichidat incendiul în mai puțin de o oră, în urma căruia au ars: acoperișul terasei și al casei, pe o suprafață de aproximativ 20 mp, ușa de acces în locuință, un aragaz și o butelie.”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Harghita.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, în urma exploziei unei butelii de aragaz, ce erau amplasate pe terasa de la intrarea în casă.