Consiliul Județean Harghita a semnat contractul de proiectare pentru noi locuințe de serviciu destinate medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 

Continuăm să construim un județ atractiv pentru medici

Consiliul Județean Harghita a semnat contractul de proiectare pentru noi locuințe de serviciu destinate medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc

 

În anul 2011, consiliul județean a demarat un program de construire a locuințelor pentru medici, în prezent fiind în curs de finalizare lucrările celei de-a 5-a clădiri care cuprinde 4 apartamente, două situate la parter și două la mansardă. În acest context, azi, 23 decembrie, a fost semnat contractul de proiectare pentru cea de-a șasea clădire de locuințe.

Materialul video poate fi urmărit aici: https://fb.watch/2yMwwlQ1vS/

 

„Vom construi un județ atractiv pentru medici și de aceea îi încurajez pe cei care sunt din județul Harghita și nu numai, să vină aici, pentru că noi le putem oferi siguranța unei locuințe atât pentru ei cât și pentru familiile lor, astfel încât să putem beneficia și noi de servicii medicale de calitate din partea lor„, a precizat Borboly Csaba

În cadrul acestui proiect va fi construită o clădire cu parter și mansardă, cu 4 apartamente, cu destinația de locuințe de serviciu pentru personalul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc. Primul pas este realizarea unui studiu de fezabilitate, urmat de proiectarea celor patru locuințe.

„ Ne bucurăm să facem parte din acest proiect pentru creșterea calității zonei și influențarea tinerilor medici să aleagă acest județ. Am mai proiectat în zona medicală așadar suntem familiarizați cu cerințele și vom face un proiect plăcut și la cele mai înalte standarde. Pentru început vom analiza zona, vom studia ghidul arhitectului zonal, pentru că trebuie să ne încadrăm în stilul local. Ulterior vom proiecta clădirea cu cele patru locuințe într-un stil mai modernist și în acest sens vom propune una sau două variante, a precizat managerul de proiect.

Dr. Konrad Judit, managerul spitalului a ținut să adauge faptul că rezidenții și medicii care vin aici sunt direct interesați de acest program, fiind unul dintre motivele principale pentru care aleg acest spital.

Țelul consiliului județean este ca prin programul derulat să fie construite 100 de locuințe pentru medici.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy