Consiliul Judeţean Harghita sprijină financiar activităţile ecvestre

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Consiliul Judeţean Harghita sprijină financiar activităţile ecvestre derulate cu diverse ocazii, de la evenimentele organizate cu husari, până la competiţiile naţionale sau terapia copiilor care suferă de unele deficienţe.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că instituţia pe care o conduce finanţează cu aproximativ 35.000 Euro activităţile ecvestre, care sunt incluse în programul de dezvoltare al Consiliului Judeţean, intitulat „Să construim un viitor împreună”, şi care au pornit de la ideea că locuitorii zonei sunt legaţi cultural şi istoric de cai.

„Omul şi calul sunt cei mai buni prieteni şi ataşamentul şi grija faţă de un cal ne pot ajuta să fim oameni mai buni. Iar pentru copii eu cred că este o activitate care trebuie încurajată şi susţinută şi este o alternativă bună la jocurile pe calculator sau la privitul la televizor. Eu cred că şi cultural, în această zonă suntem ataşaţi de cai, istoria ne leagă de cai, am fost o naţiune de grăniceri care a folosit caii şi totul ne leagă de cai”, a explicat Borboly Csaba.

Printre activităţile ecvestre susţinute de Consiliul Judeţean sunt cele ale asociaţiilor de husari, care derulează diverse programe culturale.

Prezent la conferinţa de presă, Andras Zoltan, reprezentant al echipei de husari „Gal Sandor”, din zona Ciucul de Jos, a vorbit despre activităţile culturale derulate, de la Caravana husarilor, până la participarea la diverse manifestări şi a punctat faptul că se doreşte atragerea de noi membri sau organizarea de concursuri de profil sau a unei tabere, în care să fie prezentate meseriile tradiţionale. Borboly Csaba a mai amintit faptul că instituţia pe care o conduce sprijină şi vizitele pe care elevii le fac la centrele de călărie din judeţ şi doreşte să ofere această posibilitate unui număr cât mai mare de copii cu situaţie materială precară. De asemenea, Consiliul Judeţean încurajează şi terapia cu cai, pentru copiii cu diverse deficienţe, dar şi turismul ecvestru, care este foarte căutat de turiştii ce vizitează Harghita. Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a ţinut să puncteze că în judeţ caii se folosesc în continuare în agricultură sau pentru accesul în zonele forestiere izolate şi a făcut apel la proprietarii de cai să fie „mai prietenoşi şi mai atenţi cu aceste animale”. AGERPRES

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy