Consiliul Județean Harghita susține dezvoltarea comunităților locale prin redirecționarea a 6% din impozitul pe venit

0

Articol disponibil în: Română

La Căminul Cultural din satul Văcărești, comuna Mihăileni, a avut loc, în data de 26 mai, ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita, unul dintre motivele alegerii locației fiind depunerea jurământului consilierului județean, Fodor Zoltán.

Consiliul Județean Harghita își va derula de acum activitățile în formulă completă.

Pe ordinea de zi a ședinței s-a aflat modificarea bugetului pentru instituțiile subordonate și acele programe și proiecte care necesită finanțare în perioada următoare. Totodată, a fost votat nivelul burselor de merit și a celor de ajutor social pentru elevii din cadrul celor trei școli speciale din Ocland, Sfânta Ana și Bilbor.

În continuare, Consiliul Județean Harghita susține din fondul aflat la dispoziția sa, constituit din 6% impozit pe venit, mai multe comune care au depus solicitări concrete și cu caracter de urgență pentru a finaliza proiectele demarate sau pentru a dezvolta, reabilita locații importante pentru comunitate.
Astfel, în comuna Mihăileni va fi susținută introducerea gazului în instituțiile publice și dacă vor rămâne fonduri, rețeaua de gaz va fi extinsă și în Nădejdea. Porumbenii Mari a depus solicitare pentru reabilitarea școlii gimnaziale, Săcel a solicitat ajutor pentru modernizarea drumurilor de interes local, în Mugeni vor fi susținute două proiecte: reabilitarea clădirii primăriei și amenajarea unui parc în satul Lutița,  iar în Atid va fi reabilitată rețeaua de apă potabilă. În Lunca de Sus vor fi susținute investițiile în extinderea rețelei de apă potabilă și înființarea sistemului de ape uzate, două investiții foarte importante pentru dezvoltarea turismului în zona pârtiei de schi și bob.

Un punct important pe ordinea de zi l-a constituit achitarea cotizației județului Harghita către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Turistică „CIOMAD–BALVANYOS” în vederea derulării unor activități pregătitoare pentru administrarea ITI Harghita-Covasna.

Totodată, a fost aprobat programul  de Internship, derulat cu succes la nivelul Consiliului Județean Harghita, care oferă posibilitatea pentru 10 tineri absolvenți de facultate să-și înceapă cariera profesională, în cadrul instituției, printr-un stagiu plătit pe o perioadă de 6 luni.

De asemenea, au fost votați membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică, din partea consilierilor județeni, rolul acestei autorități fiind promovarea dialogului între societatea civilă și poliția județeană, în scopul asigurării unui climat de siguranță publică, așa cum a apreciat președintele consiliului județean, Borboly Csaba.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy