Consiliul județean sprijină înființarea echipelor de salvamont

0

Articol disponibil în: Română

Localitățile și orașele pe raza cărora există trasee turistice sau pârtii de schi au posibilitatea, pe baza unei hotărâri guvernamentale, înființării echipelor de salvamont. La conferința de presă organizată în data de 2 noiembrie la sediul consiliului județean și la care au fost prezenți Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și Fekete Örs, directorul Serviciului Public de Salvamont și Salvaspeo s-au oferit informații primarilor din localitățile județului despre această oportunitate. În opinia lui Borboly Csaba este nevoie de creșterea siguranței în domeniul turismului, protejarea vieților omenești, atragerea turiștilor, dar și stimularea turismului zonal. Un rol important în acest sens pot să-l aibă echipele de salvamont înființate de către administrațiile locale, iar pentru aceasta este nevoie de colaborare, dar și de sprijinul composesoratelor.

„Astfel este posibilă reducerea timpului de reacție, iar în cazul accidentelor survenite echipele de salvare nu vor trebui să vină din alte localități, ci echipele de pe teritoriul localităților unde a avut loc accidentul pot interveni prompt”, a spus președintele consiliului județean. Acesta a mai completat că nu în ultimul rând, existența unei echipe locale este și mai eficientă având în vedere costurile în cazul transportului.

După cum s-a spus pe baza Hotărârii Guvernamentale nr. 77/2003 acele localități pe raza cărora se găsesc trasee turistice sau pârtii de schi este posibilă înființarea de echipe de salvamont. Un exemplu bun în acest sens este administrația locală a orașului Borsec care în cursul anului trecut a înființat o echipă de salvamont, cu ajutorul serviciului public județean și a consiliului județean. Totodată, un bun exemplu în acest sens este și composesoratul de la Ciceu carre numără printre scopurile sale și înființarea unei echipe de salvamont la Băile Harghita, formată din localnici, cunoscători ai zonelor montane.

Borboly Csaba a mai adăugat că în aceste demersuri sunt invitați a se implica, pe lângă primarii localităților, toți cei interesați să se implice în calitatea de voluntariat montan.

Fekete Örs a spus că în județ se găsesc 30 de pârtii deschi, iar în sezonul care a trecut, salvamontiștii au fost alertați de mai mult de 400 de ori. Acesta este motivul pentru care primarii și proprietarii de pârtii de schi trebuie să înțeleagă faptul că salvamontiștii nu pot fi prezenți în permanență la anumite locații. În schimb, pe pârtii este obligatorie asigurarea serviciilor de prim ajutor. În opinia conducătorului serviciului, un prim pas în asigurarea siguranței pe pârtiile de schi este înființarea echipelor locale de salvamont.

„Înființarea acestor echipe oferă numeroase avantaje în domeniul turistic din localitățile județului, deoarece pe lângă activitățile de salvare în caz de accidente, echipele de salvamont pot avea un rol foarte important în dezvoltarea activităților turistice și astfel în atragerea de turiști în zonele respective. Prin intermediul proiectelor noastre am demonstrat că prezența salvamontiștilor este importantă nu numai pe munte. Aceștia se implică și în activitățile educative, pregătindu-i pe copii în spiritul îndrăgirii și respectării mediului înconjurător și a patrimoniului natural”, a spus Fekete Örs. A mai adăugat faptul că echipele de salvamont se implică și în activități cum ar fi supravegherea pârtiilor de schi, a evenimentelor sportive organizate în localități, înființarea traseelor de ciclism montan și celor traseelor turistice, prevenirea accidentelor sau a altor evenimente survenite, chiar și prin implicarea localnicilor.

O astfel de echipă poate funcționa și în cadrul asociațiilor de profil existente, deoarece legislația permite existența unei relații contractuale între serviciul local și asociația care își desfășoară activitatea în domeniul salvării montane. Desigur acești voluntari vor avea și dreptul la remunerația stabilită de Consiliul Județean Harghita în urma finalizării cursurilor de formare, dar și prin sprijinul oferit de Consiliul Județean Harghita în cadrul concursurilor de proiecte organizate la care poate aplica asociația. Înființarea unei asemenea echipe implică și posibilitatea introducerii la nivel local a taxelor de salvamont care pot fi folosite administrarea echipei, respectiv pentru protejarea, îmbunătățirea și menținerea curățeniei mediului înconjurător. „Este obligatorie prezența salvamontiștilor pe pârtiile de schi și este foarte important ca persoanele angajate să fie tinerii cărora să le asigurăm prin intermediul cursurilor de formare, un viitor sigur. Serviciul public din cadrul consiliului județean poate asigura formarea personalului, pregătirea acestuia în cadrul școlilor de munte, deoarece ne putem mândri cu servicii de pregătire a personalului, recunoscute la nivel național. Vă stăm la dispoziție și în cazul în care doriți să înființați echipe de salvamont și salvaspeo, respectiv putem asigura programe de parteneriat menite a diversifica activitatea din cadrul comunității dumneavoastră. Și în ceea ce privește dotarea acestor echipe putem și ne dorim să contribuim, deoarece știm că fără echipament corespunzător nu poate fi înființată o astfel de echipă”, a afirmat Fekete Örs.

Borboly Csaba a mai adăugat că legislația obligă existența în fiecare județ a echipelor de salvamont, existând situații în care salvamontiștii harghiteni participă la acțiuni organizate în localități îndepărtate. Dat fiind faptul că județele sunt obligate să înființeze echipe de salvamont, acest lucru ar trebui să fie obligatoriu și în cazul administrațiilor locale. Fekete Örs a vorbit și despre legislația de pensionare, adăugând faptul că este destul de greu ca munca în acest domeniu să fie executată la vârsta de 65 de ani.

Miercurea-Ciuc, 2 noiembrie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy