Consiliul Local al municipiului Miercurea Ciuc a aprobat o serie de proiecte care necesită cofinanţare din cadrul programului „Anghel Saligny”

0

Articol disponibil în: Română

Consiliul Local al municipiului Miercurea Ciuc a aprobat o serie de proiecte care necesită cofinanţare din cadrul programului „Anghel Saligny”: renovarea integrală a cartierului Pictor Nagy István, asfaltarea reţelei de străzi din Szécseny şi Ciba, asfaltarea străzilor pietruite din alte părţi ale oraşului şi modernizarea podurilor. De asemenea, în cadrul şedinţei  s-a adoptat regulamentul privind accesul auto în zona pietonală a străzilor Petőfi Sándor şi Pantei şi s-a inclus în bugetul municipiului o subvenţie guvernamentală de 6,2 milioane de lei.

Consiliul Local a aprobat o serie proiecte de hotărâre care vor avea un impact major asupra viitorului oraşului. Acestea urmează să fie cofinanţate prin programul guvernamental de dezvoltare rurală „Anghel Saligny” au fost aprobate în cadrul şedinţei ordinare din octombrie.

Listă extinsă şi optimistă

Planificăm proiecte prin care se va extinde reţeaua de drumuri asfaltate a oraşului. Pentru a beneficia de finanţare centrală, trebuie îndeplinite două criterii: drumul trebuie să facă parte din patrimoniul public al oraşului şi trebuie să aibă un sistem de apă şi canalizare până la momentul construcţiei – deci este suficient ca cele două sisteme de utilităţi să fie construite în viitorul apropiat din fonduri europene” ,  a declarat primarul Attila Korodi.

După cum a precizat edilul, municipalitatea poate atrage 43 de milioane de lei din programul guvernamental, iar valoarea totală a pachetului nevoilor se ridică în prezent la 119,6 milioane de lei. Lista include toate proiectele care pot fi implementate, şi pleacă de la premisa că, dacă mai rămân bani în bugetul programului, aceştia pot fi accesaţi imediat de către municipalitate.

Una dintre principalele componente ale pachetului este renovarea amplă a cartierului Pictor Nagy István. De asemenea, pe lista de priorităţi se află şi asfaltarea reţelei de drumuri din Szécseny şi Ciba, de preferinţă imediat după extinderea sistemelor de alimentare cu apă. Străzile din zona industrială de vest (Olt, Vultur, Zorilor, Salcâm, Fabricii), străzile asfaltate din Şumuleu-Ciuc şi străzile din zonă care urmează să fie asfaltate sau extinse (Pünkösd, Manejului, Levendula, Grâului, respectiv Sâncrăieni, Iancu de Hunedoara, Szék, Câmpul Mare, Ion Căianu), precum şi reconstrucţia podului Olt de pe strada Harom şi a podurilor peste pârâuri de pe străzile Morii, Mesteacăn şi Kútpatak.

Reglementarea accesului auto în zona pietonală

De asemenea, a fost aprobat regulamentul accesului auto în zona pietonală, tratând împreună secţiunea inferioară a străzii Petőfi Sándor cu strada Pantei ca zonă pietonală.

Conform acesteia, vehiculele cu o greutate de până la 3,5 tone pot intra şi circula cu o viteză maximă de 5 km/h, acordând prioritate pietonilor. Accesul este posibil doar prin strada Pantei, iar bariera poate fi deschisă cu ajutorul unui card de acces. Locuitorii din zona pietonală şi societăţile care au sediul acolo au dreptul să solicite un card, dar trebuie să îşi parcheze autovehiculul în curte. De asemenea, vehiculele comerciale pot intra în zonă, dar numai între orele 6.00 şi 9.00.

Vom reveni în scurt timp cu formularul necesar pentru a solicita un card de acces.

6,25 milioane de lei de la Guvern

Având în vedere creşterea preţurilor de energie, municipalitatea a apelat la sprijinul guvernului, s-a dat curs solicitării: 5,06 milioane de lei au fost aprobate din fondul de rezervă pentru finanţarea costurilor de încălzire. Totodată, guvernul a mai acordat un sprijin de 1,19 milioane de lei pentru costurile de întreţinere a instituţiilor culturale.

Tot în urma şedinţei de ieri a fost adoptat un nou sistem de burse şcolare, s-a aprobat sprijinirea unui proiect de ADI Forest privind asfaltarea a 3,7 km de drumuri agricole şi au fost luate decizii de extindere a reţelei de iluminat public şi de asigurare a iluminatului special pentru unele treceri de pietoni.

  • Informații furnizate de Primăria municipiului Miercurea Ciuc
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy