Controale ANPC: Etichete netraduse în limba română la produsele lactate din Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În perioada 27.05 – 07.06.2019, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a desfăşurat o serie de acțiuni de control, la nivelul întregii țări, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a laptelui de consum, a produselor lactate, laptelui conservat, parțial sau integral deshidratat, laptelui pentru cafea.

Vă prezentăm în continuare principalele rezultate ale campaniei naționale de verificare:

  • Au fost controlaţi  771 operatori economici constatându-se abateri la 454 (58,9 %);
  • A fost verificată o cantitate de  64,5 tone lapte de consum şi produse lactate,  din  care cca  8,2 tone produse (12,7%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.
Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse următoarele măsuri:
  • oprirea temporară de la comercializare a cca 3,6 tone lapte de consum şi produse lactate în valoare de 32.900 lei până la remedierea neconformităţilor constatate;
  • oprirea definitivă şi scoaterea din circuitul consumului uman a circa 913 kg produse în valoare de 11.744 lei care erau improprii consumului uman;
  • aplicarea de 638 sancţiuni contravenţionale, constând în 320 avertismente şi 318 amenzi contravenţionale însumând 1.460.600 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Aproximativ 7,26% din cantitatea de lapte și produse lactate controlată nu asigura informarea consumatorilor, astfel încât să permită alegerea sortimentului dorit de către consumator. Astfel, în județele Harghita, Arad, Mureș, Brasov, Maramureș, Satu-Mare au fost găsite la raft produse cu elemente de identificare netraduse în limba română.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy