De la 1 octombrie au intrat în vigoare noi reguli privind consumul de gaze

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Începând cu data de 1 octombrie, intră în vigoare ordinul ANRE privind aprobarea Standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale.

Conform ordinului, distribuitorii de gaze vor avea mai multe obligaţii faţă de consumatori şi vor plăti despăgubiri în cazul în care nu vor informa consumatorii despre sistarea furnizării de gaze, despre scăderea presiunii şi dacă refuză să răspundă la sesizări sau la reclamaţii.

Astfel, oprirea sau limitarea neplanificată a distribuţiei gazului se poate face:

(1) Atunci când prestarea serviciului de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale este limitată şi/sau întreruptă neplanificat, OSD are obligaţia de a notifica utilizatorii SD (sistemul de distribuţie), în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de 12 ore de la momentul limitării/întreruperii, cu privire la motivul limitării/întreruperii, data şi ora preconizată pentru reluarea prestării serviciului.

(2) În situaţia în care nu este posibilă reluarea prestării serviciului de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale la data şi ora comunicate iniţial, OSD are obligaţia să notifice utilizatorii SD, la expirarea fiecărei perioade consecutive de 12 ore de la informarea iniţială, asupra evoluţiei situaţiei, inclusiv asupra oricărei modificări a datei şi a orei preconizate pentru reluarea prestării serviciului.

(3) În cazul în care limitarea şi/sau întreruperea neplanificată a prestării serviciului de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale afectează un număr mai mic de 100 de utilizatori SD, obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se consideră îndeplinite prin lipirea de afişe la limita de proprietate a acestora.

(4) Pentru situaţiile în care limitarea şi/sau întreruperea neplanificată a prestării serviciului de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale afectează un număr mai mare de 100 de utilizatori SD, OSD are obligaţia să efectueze notificările prevăzute la alin. (1) şi (2), prin anunţuri publice realizate prin intermediul mass-mediei.

Dacă nu respectă prevederile de mai sus, OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele despăgubiri:

a) o sumă fixă în valoare de 100 lei;

b) suplimentar, 2 lei pentru fiecare oră de întârziere, începând cu a 13-a oră de la momentul limitării/întreruperii neplanificate prevăzute la alin. (1) şi/sau de la informarea iniţială, prevăzută la alin. (2).

La cererea scrisă a oricărei persoane fizice sau juridice, care îndeplineşte condiţiile încheierii unui contract de distribuţie a gazelor naturale, OSD are obligaţia să transmită acesteia documentul în cauză, în vederea semnării; termenul pentru transmiterea contractului este de maximum 10 zile de la data înregistrării cererii şi/sau a documentaţiei complete, prevăzută în Contractul-cadru de distribuţie a gazelor naturale.

Pentru nerespectarea termenului OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele despăgubiri:

a) o sumă fixă în valoare de 20 lei;

b) suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 11-a zi de la data înregistrării cererii şi/sau a documentaţiei complete, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere.

Mai multe informații privind condițiile, termenele și despăgubirile în cazul reducerii presiunii la gaze, nereguli la contor, gaze inferioare calitativ, accesul și racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, înregistrarea sesizărilor și reclamațiilor, puteți afla din textul integral al ordinului ANRE: Ordin ANRE.

gaze-naturale
Sursa: ZPN

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy