Doliu la ISU Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: ISU Harghita

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita se află în doliu. Astăzi a fost anunțată pierderea unei colege dedicate profesiei. Înhumarea va avea loc sâmbătă, 15 august, ora 15, la Cimitirul din municipiul Miercurea Ciuc, unde va avea loc slujba religioasă. Pompierii au transmis că mâine toate gândurile lor îi vor însoți pe cei care o vor conduce pe ultimul drum pe colega lor plt. adj. șef Suciu Daniela.

 

Suntem mai puțini, mai triști și cu sufletele răvășite…

Am primit cu regret vestea trecerii la cele veșnice a colegei noastre, plt. adj. șef Suciu Daniela. Va rămâne mereu în sufletele noastre ca un om minunat, o colegă deosebită, dedicată profesiei și devotată Armei Pompieri. Din nefericire, viața de zi cu zi ne aduce uneori în imposibilitatea de a ne putea ajuta aproapele, indiferent de voința și solidaritatea de care dăm dovadă întotdeauna.
Fiecare pierdere a unui pompier lasă o urmă în sufletele noastre, iar cei care i-au fost alături Danei, în cele mai grele momente, o vor păstra în gând ca pe un om deosebit, plecată dintre noi mult prea devreme.
Mâine, 

Suntem alături de familia îndurerată și transmitem sincere condoleanțe!

Drum lin către Cer!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy