Eclipsă parţială de Soare, vizibilă în condiţii bune şi din România (marți, 25 octombrie)

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Cel mai important fenomen astronomic din luna octombrie, dar şi din acest an se va produce pe 25 octombrie 2022, când va fi o eclipsă parţială de Soare, vizibilă în condiţii bune şi din România.

Eclipsa va fi vizibilă din Europa, nord-estul Africii şi vestul Asiei, magnitudinea maximă a eclipsei fiind de 0.86 (86.2%). În România, Soarele va fi acoperit în proporţie de 44%, în nord-estul extrem, şi 32% în vestul ţării, potrivit AstroBârlad.

Eclipsa parţială de Soare din 25 octombrie 2022, ora 13:38 (faza maximă)/ sursa foto: AstroBârlad.

 

Momentele eclipsei parţiale de Soare din 25 octombrie

  • Începutul eclipsei parţiale 12:25:13
  • Faza maximă 13:38:17
  • Sfărşitul eclipsei parţiale 14:50:41

O eclipsă de Soare are loc atunci când Luna trece între Pământ și Soare, obturând astfel, total sau parțial, imaginea Soarelui pentru un privitor de pe Pământ.

Specialiștii le recomandă privitorilor să nu se uite la Soare fără filtre speciale. Astfel, ar fi bine să aibă asupra lor ochelari de eclipsă, mylar sau cele mai dense filtre pentru aparate de sudură.

Eclipsa din 25 octombrie 2022, a 16-a eclipsă de Soare, va fi vizibilă din Europa (cu excepția Peninsulei Iberice), Urali și Siberia de Vest, Orientul Mijlociu, Asia de Vest și din nord-estul Africii. Faza maximă a eclipsei parțiale va fi înregistrată în Câmpia Siberiei de Vest din Rusia, lângă Nijnevartovsk.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy