Educația digitală va fi accesibilă pentru toți elevii și profesorii din județul Harghita

0

Articol disponibil în: Română

  • Una dintre provocările majore ale zilelor noastre înseamnă trecerea la educația digitală, ceea ce nu este aceeași cu educația de acasă.

Pandemia de coronavirus a accelerat acest proces, totodată tendințele actuale impun combinarea metodelor tradiționale cu cele inovative în educație, au constatat cei care au participat la consfătuirea organizată de Consiliul Județean Harghita în data de 19 martie.

 

În cadrul întâlnirii organizate în spațiul online, alături de domnul Borboly Csaba, președinte, domnul Bíró Barna Botond, vicepreședinte, primarii din județul Harghita și directorii instituțiilor de învățământ, au fost prezenți domnul Kallós Zoltán, secretar de stat din cadrul Ministerului educației, domnul Demeter Levente, inspector școlar general din cadrul Inspectoratului Școlar  Județean Harghita, domnul Petres Sándor și domnul Marius Ţepeluş, subprefecți și domnul Ferencz Salamon Alpár, președintele Comisiei pentru învățământ al Consiliului Județean Harghita.

Pe lângă educația online au fost dezbătute și alte teme, precum Programul național „Cornul și laptele”, ceea ce întâmpină dificultăți la nivel național, transportul gratuit al elevilor, ceea ce a însemnat un mare ajutor atât elevilor cât și părinților, dar metodologia finanțării nu a fost elaborată de ministerul transporturilor. Totodată au fost dezbătute și programele afterschool, care funcționează în mai multe instituții de învățământ în formă pilot, totodată au fost prezentate acele programe și proiecte care sprijină dezvoltarea sistemului educațional.

„Trebuie să planificăm următorii zece ani”, a afirmat domnul Borboly Csaba, președinte, în discursul său de bun venit. El a spus, totodată, că Consiliul Județean Harghita, în cadrul elaborării strategiilor de dezvoltare pune un accent deosebit pe dezvoltarea sistemului educațional. Consiliul județean are circa cincizeci de programe, care se leagă de tema educației, dar trebuie să ne pregătim de următoarea perioadă de programare, astfel încât să accesăm cât mai eficient fondurile UE.

Să discutăm și să luăm decizii bune!”,  a transmis primarilor și directorilor instituțiilor de învățământ președintele consiliului județean.

Strategia de dezvoltare a educației digitale în județul Harghita a fost elaborată de către firma Planificatio, la cererea Consiliului Județean Harghita, iar conținutul acestui document a fost prezentat de reprezentantul firmei, domnul Csák László. Așa cum a afirmat specialistul, planul de acțiune din județul Harghita a fost realizat în concordanță cu strategia națională, totodată au fost analizate și bunele practici din alte țări. A fost realizat un studiu cu privire la trecerea pe educația digitală în concret, totodată au apelat la 45 de specialiști, care și-au formulat opiniile lor în acest sens. Trecerea la educația digitală necesită și pregătirea cadrelor didactice, astfel strategia cuprinde și perfecționarea cadrelor didactice, asigurarea echipamentelor gratuite pentru elevi și profesori, dezvoltarea curriculei și sprijinul tehnic. Finanțarea proiectului este conceput din fonduri UE.

Domnul Kallós Zoltán, secretar de stat a spus că sunt în faza de proiectare, care trebuie urmată de faza deciziilor corecte și al implementării. Trebuie combinate elementele tradiționale cu cele inovative în educație, iar în vederea schimbării ar trebui să se schimbe și cadrele didactice.

Problemele inventariate sunt de nivel național și se caută soluții pentru rezolvarea acestora, în acest sens contăm pe propunerile profesorilor.” , a precizat secretarul de stat.

În legătură cu Programul național „Cornul și laptele”, există plângeri în ceea ce privește calitatea, soluția ar fi ca primăriile să preia achizițiile publice, astfel firmele de transport locale ar câștiga mai mult teren, au adăugat domnul Bicăjanu Vasile, directorul executiv al Direcției economice al Consiliului Județean Harghita și domnul Kallós Zoltán, secretar de stat.

Domnul Péli Levente, director general adjunct din cadrul Direcției generale programe și proiecte al Consiliului Județean Harghita a prezentat acele proiecte internaționale, la care se poate apela în momentul de față, totodată pe acele programe, care sunt în fază de elaborare pentru perioada de programare 2021-2027, la care se pot face pregătirile. Doamna Zonda Erika, director general al Direcției programe și proiecte a prezentat acele programe și cereri de finanțare lansate de consiliul județean și instituțiile subordonate care se axează pe tema educației.

Programul afterschool funcționează în mod experimental și la Școala generală Petőfi Sándor din Cristuru Secuiesc, fiind prezentat ca program de succes și bună practică de către doamna Simó Ildikó, director.

Concluziile consfătuirii au fost făcute de domnul Ferencz Salamon Alpár, care a accentuat importanța educației digitale, totodată necesitatea celor două aspecte precum cele tehnice și cele legate de condițiile pentru perfecționare.

La finalul întâlnirii, domnul Bíró Barna Botond a spus celor prezenți că  Consiliul Județean Harghita dorește să fie în continuare partenerul instituțiilor de învățământ, în vederea dezvoltării sistemului de învățământ din județul Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy