Eroii fără autorizație. Presiunile UDMR au reușit amânarea inaugurării Memorialului dedicat soldaților români din Cimitirul Internațional al Eroilor – Valea Uzului

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Eroii fără autorizație.
Cine nu este în stare să-și apere morții, nu e capabil sa-i apere nici pe cei vii. În Valea Uzului nu mai este niciun om viu, doar un imens cimitir cu soldați de diferite naționalități din cele două Războaie. Dar acolo au loc numai soldații maghiari, românii nu mai încap; nu-i vrea UDMR.

Vineri ar fi trebuit să mergem la Valea Uzului să depunem o coroană de flori pe mormintele eroilor români, cu prilejul inaugurării Memorialului dedicat soldaților români din Cimitirul Internațional al Eroilor. Nu mai are loc nicio inaugurare. Presiunile politice ale UDMR asupra guvernului si-au spus din nou cuvântul. Dacă pană mai ieri, primarul din Dărmănești care a avut inițiativa de a amplasa 52 de cruci și o Troiță în memoria militarilor români căzuți la datorie în cele două Războaie Mondiale, avea toate avizele necesare, fiind gata toate pregătirile pentru inaugurare, brusc, autorizațiile de cinstire a eroilor au căzut. În urma unei scrisori a președintelui UDMR adresată primului ministru, prin care acesta atrage ATENȚIA că inițiativa primarului român denigrează memoria soldaților maghiari, au început fără îndoială să se înroșească telefoanele de la Guvern spre Dărmănești, jud. BACĂU, căci pentru cine nu știe, Dărmăneștiul este în Bacău, nici măcar în Covasna sau Harghita, iar Bacăul, precum Covasna și Harghita, se află în România, nu în Ungaria, spun asta în speranța că vor afla și doamnele, inclusiv domnii, de la Guvern. Cimitirul aparține conform actelor cadastrale comunei Dărmănești, nu jud. Harghita, asa cum pretinde politica UDMR, Valea Uzului aflându-se la granița dintre cele doua unități administrative. Dar morții, morții totuși cui aparțin? Nu mai este voie să aparțină nimănui… căci iată, nu au autorizație nici de la UDMR, nici de la Guvern. Dar vedeți voi, dragi politicieni care ne tot chemați la vot, cei care-au murit pentru ca acest Pământ să poarte numele de România, nu au avut nevoie de autorizație să lupte și să moară. Și apoi, cum mai puteați voi să vă împăunați în campanii electorale cu sloganul „mândri că suntem români” dacă nu erau ei, cei cărora voi astăzi le suprimați Memoria în urma unei simple scrisorele din partea unui partid-ong, de vreo 5 procente, umflate și alea de diverse interese, strategii, analize și mai ales de o mare, mare trădare?

Bolojan de la PNL dă jos statuia lui Mihai Viteazul, la fel cum a făcut și cu cea a lui Gojdu, (de cinci ani spune că o tot renovează), Dăncilă de la PSD sună la Dărmănești să-l cumințească pe primar, USR stă la pândă pentru putere să facă fix ce fac și ceilalți „adversari”… voi ați căpiat cu totul să ne tot cereți votul? Până când credeți că vom îndura toate aceste umilințe? Voi chiar credeți că românii vă vor suporta la nesfârșit?
Voi chiar credeți că acest popor nu va fi capabil în cele din urmă să genereze o adevărată alternativă politică care să vă măture prin ceea ce vă place vouă mai mult, adică prin VOT?
Mare e Dumnezeu!

Mihai Tîrnăveanu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy