Evaziune fiscală în domeniul exploatării agregatelor minerale în Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto cu caracter ilustrativ

Infracţiuni constatate, sancţiuni aplicate şi confiscări de aproape 100.000 de lei, în cadrul unei ample acţiuni desfăşurate de poliţiştii harghiteni, împreună cu specialişti în domeniul protecţiei mediului înconjurător. 

La data de 11.06.2020, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita a fost organizată o acțiune cu forţe mărite, pentru prevenirea și combaterea fraudelor în domeniul exploatării agregatelor minerale.

La această activitate operativă, în care au fost angrenaţi 24 de poliţişti, au fost cooptaţi şi 4 specialişti din cadrul Comisariatul de Mediu Județean Harghita.

Meticulozitatea şi profesionalismul activităţilor echipelor de control, în cazul celor 15 societăți comerciale verificate, au evidenţiat încălcarea legislaţiei, nu numai din punct de vedere contravenţional, ci şi infracţional.

Astfel, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 20.000 de lei şi au fost constatate 4 infracţiuni de evaziune fiscală.

De asemenea, au fost realizate importante confiscări, dispuse în vederea continuării cercetărilor, sens în care au fost ridicate bunuri în valoare totală de 94.850 de lei, constând în 271 de paleți cu piatră ornamentală.

Din cercetările efectuate până la acest moment rezultă că persoanele în cauză, doi bărbaţi şi o femeie, implicate direct sau indirect în actitivatea infracţională, ar fi prejudiciat atât bugetul de stat – prin neevidențierea unor tranzacții efectuate, cât şi mediul înconjurător – prin exploatare minieră fără permis.

Cercetările sunt continuate în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale a acestora, precum şi pentru stabilirea şi recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

 

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy