(FOTO) Brazi plantați în fața noului sediu al IJJ Harghita, cu ocazia Zilei Jandarmeriei

0

Articol disponibil în: Magyar Română

  • Jandarmii sărbătoresc la 3 aprilie 2021, 171 de ani de când a fost semnată ,,Legiuirea pentru reforma corpului Slujitorilor în Jandarmi” de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, act care a pus bazele Jandarmeriei Române şi care a rămas un document de referinţă pentru evoluţia ulterioară a instituţiei.

 

 

 

Inspectorul şef al IJJ Harghita, colonel Dan Iamandi, prim adjunctul unităţii, colonel Dănuţ Mihalache şi adjunctul instituţiei, colonel Gabriel-Ionuţ Cîmpanu au plantat, vineri, 2 aprilie,  trei brazi argintii în faţa noului sediu al unităţii, cu ocazia Zilei Jandarmeriei.

Campania a fost inițiată la nivel național cu prilejul sărbătoririi în data de 3 aprilie, a 171 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.

Acțiunea are ca scop încurajarea plantării arborilor și asigurarea protecției și conservării fondului silvic și a mediului înconjurător. Credem în puterea exemplului și că împreună putem face mai mult pentru protejarea naturii și pentru a contribui la îmbunătățirea calității vieții. Gestul nostru e unul simbolic, dar e cu atât mai important cu cât vechii brazi din fața sediului au trebuit să fie tăiați, deoarece erau afectați de dăunători, iar unul dintre ei chiar fusese lovit de un trăznet , într-o zi de weekend.” a precizat colonel Iamandi Dan.

De-a lungul timpului, jandarmii harghiteni au participat la activități de împădurire, urmând ca și în acest an să răspundă prezent oricărei solicitări venite din partea Direcției Silvice Harghita.

 „Dacă fiecare dintre noi ar planta un singur arbore, fie el stejar, fag sau brad, aerul pe care îl respirăm ar fi mult mai curat. Haideți să răspundem prezent solicitărilor venite din partea Direcției Silvice Harghita și să fim noi fiecare dintre noi, cel care va da startul construirii unui mediu mai curat! Haideți să fim noi fiecare dintre noi schimbarea!”, este mesajul transmis de IJJ Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy