Grav rănit, un bărbat a declarat că a căzut din podul casei, însă polițiștii au aflat altceva…

0

Articol disponibil în: Română

Foto cu caracter ilustrativ

 

Sesizați despre un bărbat căzut din pod, polițiștii au constatat că, de fapt, acesta „căzuse” pe un teren arabil, după ce a trecut printr-un gard, cu un autoturism neînmatriculat.

La data de 05 septembrie 2020, la ora 17:03, Poliţia Municipiului Miercurea Ciuc a fost sesizată telefonic, prin intermediul S.N.U.A.U. 112, despre faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Sândominic, a căzut din podul imobilului în care locuiește, autoaccidentându-se.

La fața locului, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul s-a autoaccidentat, într-adevăr, însă în împrejurări cu totul diferite de cele care au fost sesizate.

Din datele și indiciile obținute în anchetă până la acest moment rezultă că acesta, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe un drum forestier de pe raza localităţii sale de domiciliu, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat în coliziune cu un gard din material lemnos, pe care l-a distrus, apoi s-a oprit pe un teren arabil.

Cel în cauză a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Miercurea-Ciuc, unde a fost diagnosticat ca fiind grav rănit și a primit îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy