Harghita: Un bărbat a ajuns cu mașina într-o prăpastie, pe DN 12C

0

Articol disponibil în: Română

Un accident rutier a avut loc în această seară pe DN 12C. Un bărbat a ajuns cu mașina într-o prăpastie de peste 40 m.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni, cu o autospecială de descarcerare grea și o ambulanță SMURD.

„La sosirea echipajelor de intervenție, s-a constatat faptul că un autoturism era căzut într-o prăpastie, de cca 40-50 m, rezultând o victimă, de sex masculin, în jur de 60 de ani, conștientă, căreia i se acordă primul ajutor medical.”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita.

Victima a fost preluată de echipajul de paramedici SMURD și transportată la Compartimentul de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Municipal Gheorgheni.

Bărbatul care a căzut cu mașina duminică seara într-o prăpastie de la marginea DN 12C era sub influența alcoolului.  Potrivit IPJ Harghita, la testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Detalii în articolul (Actualizare) Bărbatul care a căzut aseară cu mașina într-o prăpastie era sub influența alcoolului

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy