„Ie cu IstorIE”, ediția a II-a (FOTO)

0

Articol disponibil în: Română

Vineri, 24 iunie, municipiul Toplița a fost gazda celei de-a doua ediții a evenimentului  „Ie cu IstorIE”,  cu susținerea Primăriei și a Consiliului local.
Toplița a devenit pentru o zi inima comunităților învecinate, reunind reprezentanți de seamă ai municipiului și ai comunelor din jur la standuri cu ii și costume populare specifice fiecărei zone.
De ce sărbătorim ia? Pentru că aceasta ne transmite iubire și respect, creează un puternic sentiment de unitate, amintind de momente vesele și frumoase ale vieții, de familie și valorile acesteia.
Când analizăm în detaliu ia tradițională românească, regăsim elemente care vorbesc etape din existența poporului nostru, amintindu-ne de valori, mituri și legende. Este raportarea noastră la trecut și viitor!
Parada iilor a dat culoare Parcului Central, iar spectatorii au admirat costume populare diverse ale căror cusături sunt în strânsă legătură cu natura, cu cerul și pământul, cu credința, cu hora românească, lupta dintre bine și rău, viață și moarte.
Povestea Iei, a reunit în concurs opt participanți care au istorisit în fața publicului detalii despre ia pe care o purtau ori au ales să o prezinte. Creativitatea acestora a făcut poveștile unice, fiecare cinstind memoria celei care a realizat ia autentică, femeile punând suflet, măiestrie și îndemânare în efortul de a se înnoi, urmând vechi reguli de compoziție, transmise din generație în generație, însă adăugând și o amprentă personală. Toate semnele, secretele, tâlcurile motivelor cusute ne transmit o pleiadă de semnificații, o conștiința seculară într-un parcurs istoric.
Povestea vie a semnelor cusute și moștenite a fost transmisă publicului prin viu grai și cu multă emoție! O zi magică, muzică bună, pagini de istorie cusute pe ie, toate au contribuit la o atmosferă care transpunea publicul în vremuri de demult.
Au fost premiate poveștile celor mai frumoase ii, iar premiile oferite s-au achiziționat de la producătorii locali, alături de diplome și flori!
Ne-am bucurat de prezența și susținerea Asociației „La blouse roumaine IA”, reprezentată de dna Zorina Pleșca, aceast oferind comunităților câte un înger al renașterii, din seria „Îngeri cu altițe”.
Câștigătoarele au fost următoarele:
Locul 1-Doinița Dobrean- Subcetate
Locul al 2-lea- Liliana Luncan-Gălăuțaș
Locul al 3-lea-Lăcrămioara Pop-Tulgheș
La concursul „Cel mai frumos stand”, au obținut un număr egal de puncte cele realizate de comunele Lunca Bradului și Deda, astfel încât ambele au fost premiate.
Sperăm ca pe an ce trece, numărul participanților să crească și să ni se alăture comunități și din alte regiuni, astfel încât povestea să continue pentru a duce mai departe mesajele de suflet!
Andra Borș,
Coordonator eveniment
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy