În aceste momente se negociază în secret soarta cimitirului de la Valea Uzului

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La ora 11:00 la Primăria Ghimeș Făget din județul Bacău au început discuțiile și negocierile pe tema graniței dintre județele Bacău și Harghita. La negocieri participă mai multe persoane printre care și prefecții de Harghita și Bacău.

Principala dispută este cea legată de Cimitirul Internațional al Eroilor din Valea Uzului. Cei din Harghita spun că cimitirul aparține de Județul Harghita, iar cei din Bacău susțin că cimitirul aparține de județul Bacău. De ce asemenea negocieri foarte importante și de interes public major se fac cu ușile închise, este o întrebare la care singurul răspuns este că au ceva de ascuns. Reprezentantul grupului nostru de presă din partea locului nu a fost lăsat să filmeze și să fotografieze nimic și i s-a interzis inclusiv participarea ca simplu cetățean.

Deci, niște oameni plătiși din banii noștri discută la această oră în secret soarta unui cimitir în care ne sunt îngropați eroii, dar și granița între județele Bacău și Harghita. Este inadmisibil ca în țară care se vrea democrată, discuțiile și negocierile de interes public major și național să se facă în secret cu ușile închise!

Iosub Robert

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy