Incendii stinse de pompieri în Betești și Cârța

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: ISU Harghita

 

În cursul zilei de ieri, la nivel județean, pompierii militari harghiteni au intervenit la 2 misiuni pentru stingerea incendiilor, o misiune de asistență persoană blocată în apartament și 16 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave. Astfel, 17 persoane au primit asistență medicală de urgență din partea paramedicilor, în cazul unui accident rutier, produs pe strada Tamasi Aron, în municipiul Odorheiu  Secuiesc, 14 diverse afecțiuni medicale și două traumatisme.

Ieri dimineață, peste 20 de pompieri militari și civili din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc și SVSU Cristuru Secuiesc, cu 5 autospeciale de stingere, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Betești. În momentul sosirii echipajelor operative la locul intervenției, incendiul cuprinsese acoperișul, podul și mansarda casei, pe o suprafață de aproximativ 70 mp, cu posibilități de propagare la întreaga locuință și magaziile anexe. Datorită intervenției prompte a salvatorilor, incendiul a fost lichidat, în limitele găsite, fără  a fi înregistrate victime. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost scurtcircuit electric produs de un cablu, conductor electric defect. S-au salvat și protejat, în urma intervenției pompierilor, bunuri materiale în valoare de 250.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la 40.000 lei.

În cursul nopții trecute, în jurul orei 23:00, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Bălan au intervenit pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la coșul de fum al unei case din satul Ineu, comuna Cârța.

Echipajul operativ ajuns la fața locului a constatat faptul că ardea mocnit funinginea din interiorul coșului de fum și a reușit limitarea propagării incendiului. Cauzele producerii unor astfel de evenimente sunt determinate de necurățarea periodică a funinginei depuse pe coșurile de fum sau neîntreținerea acestora în urma utilizării îndelungate.

În continuare, pompierii militari harghiteni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy