Incendiile de pădure din România, în scădere față de anul trecut

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Numarul incendiilor inregistrate in padurile de stat administrate de Romsilva a scazut puternic in primul semestru al anului, in comparatie cu perioada similara a anului trecut, potrivit unui comunicat emis de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva.

In primele sase luni s-au produs 28 de incendii de padure, in timp ce anul trecut, in acelasi interval de timp, s-au inregistrat 199 de incendii in padurile proprietatea publica a statului, administrate de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva.

In urma acestor incendii au fost afectate 84,2 hectare de padure, din care 57,4 hectare la nivelul litierei si 26,7 hectare in suprafete de padure regenerate natural sau artificial. Incendiile au distrus 146.550 de puieti forestieri plantati in campaniile anterioare de impaduriri, valoarea pagubelor fiind de 233.537 de lei. Din acestea, cele mai multe incendii, cate patru, s-au produs in padurile de stat din judetele Bacau si Caras – Severin, in timp ce pagubele cele mai insemnate au fost produse in urma celor doua incendii produse pe raza Directiei Silvice Maramures, unde au fost distrusi 111.350 de puieti forestieri plantati anterior.
Cele mai multe incendii, 22, s-au produs in luna aprilie, cand conditiile climatice au favorizat producerea incendiilor de padure.

Personalul silvic a actionat, alaturi de pompierii militari, pentru izolarea si stingerea incendiilor de padure.
Angajatii Romsilva monitorizeaza permanent padurile administrate, prevenind izbucnirea incendiilor prin patrule in zonele cu vulnerabilitate si prin amplasarea de panouri avertizoare la limita padurilor si de-a lungul traseelor turistice.
Regia Nationala a Padurilor – Romsilva recomanda turistilor care isi petrec timpul liber in apropierea padurilor sau care fac drumetii prin zone impadurite sa faca focul doar in zonele special amenajate si, la plecare, sa se asigure de stingerea completa a acestuia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy