Intervenția imediată împotriva urșilor, permisă și în extravilanul localităților. Legea a fost adoptată de Parlament

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Camera Deputaţilor a votat miercuri, 22 iunie, un proiect de lege care reglementează intervenţia asupra exemplarelor de urs pentru prevenirea şi combaterea atacurilor asupra persoanelor şi bunurilor. Parlamentarii au introdus prevederea potrivit căreia intervenţia se va face şi în extravilanul localităţilor, nu doar în intravilan, informează AGERPRES.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, a fost adoptat iniţial de Parlament în 15 decembrie 2021, iar şeful statului a solicitat reexaminarea lui.

Preşedintele a cerut reexaminarea proiectului pentru a se rediscuta interpretarea stării de necesitate în care se va interveni asupra exemplarelor de urs, precum şi pentru regândirea extinderii în extravilan a intervenţiei imediate.

Astfel, deputaţii au reintrodus intervenţia asupra urşilor în extravilanul localităţilor. În schimb, faţă de forma adoptată iniţial de Parlament, parlamentarii au eliminat prevederea potrivit căreia „prin excepţie, se regăseşte în situaţia stării de necesitate persoana care, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în timpul unei acţiuni legale de vânătoare, recoltează prin împuşcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viaţa, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane”.

Camera Deputaţilor este for decizional, legea merge la promulgare.

Prin completările aduse de Parlament, acum avem o reglementare și pentru situația în care acest pericol apare în extravilan. Totodată, la inițiativa noastră, cheltuielile administrațiilor locale privind permanența și intervenția imediată vor fi decontate de către Ministerul Mediului”,   susține ministrul Ministrul Mediului,  Tánczos Barna, pe Facebook.

Potrivit acestuia,  România are, în sfârșit, toate instrumentele pentru a salva vieți, pentru a apăra viața și bunurile oamenilor împotriva urșilor deveniți agresivi.

Sunt soluții imediate, imperios necesare în condițiile înmulțirii atacurilor de urs și a pagubelor provocate de aceste carnivore mari, pe fondul creșterii constante a populației de urs brun din cauza unui management impropriu. Soluția pe termen lung rămâne gestionarea corectă a populației de urs”,  mai precizează ministrul.

Ministerul Mediului derulează un proiect de 10 milioane de euro pentru estimarea populației de urs brun cu ajutorul unor metode științifice moderne, proiect care va avea ca rezultat scăderea numărului conflictelor om-urs, conservarea habitatului natural al ursului, respectiv managementul durabil al speciei.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy