IPJ Harghita: Primăvara începe…cu modificări legislative

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Inspectoratul de Poliție Județean Harghita vă informează:

La data de 1 martie 2023 a fost semnat, de către Președintele României, Klaus Iohannis, Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

Potrivit actului normativ, cultivarea, oferirea, vânzarea, distribuirea, procurarea, cumpărarea, deţinerea drogurilor de risc este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.143/2000, precum şi a Legii nr.194/2011, în sensul redefinirii noţiunilor de „substanţe aflate sub control naţional” şi de „droguri”, al majorării pedepselor pentru o parte dintre infracţiunile prevăzute în cuprinsul celor două acte normative, precum şi al incriminării deţinerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu.

Astfel „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. 1 au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”, potrivit legii promulgate de către şeful statului.

Actul normativ mai spune „că bunurile şi mijloacele folosite la fabricarea ilicită a drogurilor pot fi folosite în scop didactic, prin punerea lor la dispoziţia unităţilor de pregătire a organelor de aplicare a legii, sau prin folosirea lor în campanii de conştientizare a riscurilor asociate consumului de droguri”.

De asemenea, „fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii, sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Publicitatea făcută oricăror produse, pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani”, potrivit legii promulgate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy