ISU Harghita: Două incendii și 12 cazuri SMURD, în ultimele 24 de ore

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În cursul zilei de ieri, 08 februarie a.c., pompierii militari harghiteni au acționat pentru stingerea a două incendii, iar paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat unui număr  12 de persoane aflate în dificultate.

Ieri dimineață, 08 februarie, în jurul orei 08:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Oltul” a județului Harghita a fost sesizat prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o locuință situată în municipiul Toplița. Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului s-au deplasat operativ, echipajele Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În momentul sosirii forțelor de intervenție, ardeau materialele depozitate în imediata apropiere a coșului de fum și tavanul casei, pe o suprafață de cca. 2 mp. Au ars funinginea din interiorul coșului de fum, lemnele depozitate în apropierea acestuia, mase plastice și carton, degradându-se tavanul locuinței pe o suprafață de aproximativ 2mp. Cauza probabilă a incendiului a fost determinată de necurățarea coșului de fum.

Tot în cursul dimineții de ieri, salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Cechești, comuna Avrămești. La fața locului s-au deplasat două echipaje cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă. La momentul sosirii forțelor de intervenție la adresa indicată, incendiul se manifesta la acoperișul casei, cu o suprafață de aproximativ 100 mp, existând un risc ridicat de propagare a flăcărilor la întreaga casă și la anexele din imediata apropiere. În sprijinul pompierilor profesionişti au acţionat și pompierii civili din cadrul SVSU Cristuru Secuiesc, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă. După aproape 2 ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. În urma incendiului a ars acoperișul pe o suprafață de cca. 20%  și s-a deteriorat tavanul unei camere pe circa 6 mp. Cauza probabilă a evenimentului a constituit-o un scurtcircuit determinat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Instalaţiile electrice subdimensionate, defecte sau improvizate pot provoca incendii.

Izolația veche sau deteriorată, prizele, cablurile sau tablourile electrice uzate sunt cele mai frecvente defecțiuni a căror remediere amânată a dus la incendii cu pagube materiale însemnate.

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

️ efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;

️ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

️verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

️ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

️ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

️ alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu.

          Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

  • COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE                                                                 
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy