ISU Harghita: Misiunile din ultimele 24 de ore

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În cursul zilei de ieri, 12 mai a.c., echipajele SMURD au acționat pentru acordarea asistenței medicale de urgență celor 10 persoane aflate în dificultate.

În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu, precum și în alte 2 intervenții în sprijinul comunităților: o misiune de deblocare/salvare persoană dintr-o locuință, în municipiul Toplița și o misiune de asistență/transport persoană supraponderală, în sprijinul unui echipaj SAJ, în municipiul Odorheiu Secuiesc.

Noaptea trecută, aproape de miezul nopții, în urma unui apel primit la 112, pompierii militari și civili din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc și SVSU Praid, au intervenit cu cinci autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă, aparținând Parohiei Reformate din satul Ocna de Sus, comuna Praid. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și podul casei, pe o suprafață de circa 150 mp, cu posibilități de propagare la întreaga construcție și la imobilul învecinat. După aproximativ patru ore, incendiul a fost stins, în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime. În urma intervenţiei pompierilor, s-au salvat bunuri materiale în valoare de 200.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 50.000 lei.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, motiv pentru care vă aducem din nou în atenție un minim de măsuri preventive referitoare la utilizarea instalațiilor electrice: 

 -Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

 -Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat.

 -Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

 -Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor şi altele asemenea;

 -Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;

 -Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent.  

 -Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.

 -Atunci când plecaţi de acasă pentru mai mult timp, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric.

Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii militari harghiteni acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.                                      

  • ISU Harghita, COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy