Jandarmii harghiteni la datorie de 1 Decembrie

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Jandarmii harghiteni vor acţiona marți, 1 decembrie a.c., în localitățile unde se vor desfășura activități dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României, având ca misiune asigurarea bunei desfăşurări a manifestărilor şi a siguranţei participanţilor

Ca de fiecare dată, cu ocazia sărbătoririi actului istoric înfăptuit la 1 Decembrie 1918, Jandarmeria Harghita va avea un rol important în asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică, pe timpul desfășurării activităţilor omagiale planificate de autorităţile locale.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita va avea în vedere manifestările la care se aşteaptă o mare afluenţă a publicului. În acest sens, echipajele de jandarmerie vor fi prezente în stradă, acolo unde vor avea loc depuneri de coroane și se vor desfășura manifestări religioase şi cultural-artistice dedicate Zilei Naţionale.

Jandarmii harghiteni vor participa și de această dată la parada militară, atât în municipiul Miercurea Ciuc, municipiul Odorheiu Secuiesc, cât și la Monumentul eroilor de la Secu, cu tehnică auto și cu patru plutoane de defilare.

 Recomandări pentru participanţii la manifestările de 1 Decembrie

În scopul preîntâmpinării apariţiei unor evenimente sau incidente nedorite, jandarmii supun atenţiei tuturor celor care vor participa la aceste manifestări să se conformeze indicaţaiilor organizatorilor şi forţelor de ordine, să aibă un comportament civilizat, să nu deţină arme de orice fel, artificii sau petarde, să nu arunce obiecte către scenele organizate şi să semnaleze prompt orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.

Pentru evitarea unor situaţii neplăcute recomandăm cetățenilor să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.).

Totodată, le solicităm să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să nu forţeze cordoanele de ordine constituite, să acorde sprijin forţelor de ordine dacă sunt solicitaţi şi să ţină cont că manifestările care contravin normelor legale de convieţuire în societate, vor fi sancţionate.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy