Județul Harghita nu mai încape în granițe. Cum vrea să se extindă și în Neamț, și în Bacău

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Este incredibil cum politicienii maghiari din Harghita se ocupă de tot felul de scandaluri și conflicte, în timp ce oamenii care trăiesc în acest județ au probleme reale și mari. Multe poduri stau să cadă, sunt drumuri care nu au mai văzut asfalt de zeci de ani, zeci de familii nu au apă curentă sau gaz și lista de probleme poate continua. În acest context, Consiliul Județean Harghita e preocupat să dea în judecată vecinii din județele alăturate pentru tot felul de pretenții teritoriale și fac asta de mulți ani. Acum au dat din nou în judecată județul Neamț, deși recent au pierdut procesele pe aceeași temă și poate asta nu ar fi o problemă, dar multe lucruri importante pentru majoritatea oamenilor din Harghita sunt lăsate să aștepte pentru că politicienii maghiari trebuie să se ocupe mai întâi de conflicte și abia apoi, dacă mai rămâne timp, poate mai fac ceva și pentru cei care i-au ales.

După cum am anunțat aici – click, autoritățile din Harghita nu vor să accepte o decizie definitivă și irevocabilă a unei instanțe, după ani întregi de procese, care stabilea că porțiunea de Cheile Bicazului aparține, în fapt, județului Neamț. Întrucât cei din Harghita se pare că își doresc cu orice preț să aibă ultimul cuvânt, au deschis un nou proces prin care cheamă în judecată autoritățile din Neamț cu același motiv deja judecat: solicită anularea procesului verbal de delimitare având ca obiect stabilirea traseului de hotar administrativ pe porțiunea comună Gheorgheni – Tulgheș – Bicaz.

„În fapt, este vorba despre același proces verbal de delimitare care a făcut obiectul dosarului nr.1417/105/2011* și asupra căruia Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat definitiv, prin Decizia nr.454/27.06.2020, în sensul respingerii cererii de anulare a respectivului act. Prin cererea formulată de către Consiliul Județean Harghita nu sunt invocate noi motive, față de acțiunea anterioară, care să justifice promovarea unei alte cereri cu același obiect, practic reiterându-se faptul că prin menținerea actului administrativ contestat a fost „rectificată” suprafața celor două județe (Neamț și Harghita), cu o întindere de aproximativ 700 ha în defavoarea municipiului Gheorgheni.”, a transmis Instituția Prefectului Neamț.

Singurul conflict real pe această temă a graniței dintre județe este cel legat de partea economică. Întrucât există o zonă comercială în Cheile Bicazului, există această dispută între cine depinde de Neamț și cine depinde de Harghita. De fapt, disputa este între comuna Bicaz Chei din Neamț și municipiul Gheorgheni din Harghita, și nu e direct legată de Cheile Bicazului, ci de o porțiune de 700 ha de teren care se află în Rezervația Naturală, de care răspunde comisia de fond funciar a unei localități sau a celeilalte.

Pe 10 august 2022 s-a produs un eveniment grav în Cheile Bicazului, pe raza teritorială a comunei Bicaz Chei, în zona tonetelor cu suveniruri. O bucată de stâncă s-a desprins și a rănit o persoană. Victima, un bărbat de 34 de ani din județul Iași, a fost preluat în comă de un elicopter SMURD. Acest eveniment nefericit a condus, însă, la descoperirea unor alte probleme legate de această zonă: accidentul s-a produs pe teritoriul administrativ al județului Neamț, dar pe un sector de drum administrat de cei de la DRDP Brașov – SDN Harghita, deci un fel de struțo-cămilă.

Comercianții nu au autorizație. A fost un control al celor de la ISC în aprilie care a constatat că cei de acolo nu au autorizație de construire. Eu am cerut explicații de la DRDP Brașov să îmi spună cum au primit aviz de funcționare, pentru că ei spun că au aviz de la Brașov în zona de siguranță a drumului. Dincolo de căderi de roci, faptul că opresc acolo mașinile, chiar pe marginea drumului reprezintă un pericol.

Știu că sunt 30 de dosare penale deschise în acest sens, comercianților și mai e dosarul penal pentru vătămare corporală din culpă în urma accidentului din august. E plin și de chinezării, nu sunt cele mai fericite produse care se pot vinde. Cred că pot să le vândă și dacă nu sunt chiar în Chei. Dacă ar fi meșteșugari de la Târpești sau cu specificul zonei Harghita aș mai înțelege, dar trebuie pus totul în legalitate. Concluzia este că aștept răspunsurile de la DRDP Brașov, de la administrația Parcului Cheile Bicazului – Hășmaș și vreau să identificăm exact cine se ocupă pe zone, să vedem situația comercianților, probabil că vor trebui demolate acele construcții și mutate astfel încât să intrăm în legalitate și să nu punem în pericol siguranța turiștilor., a declarat prefectul de Neamț, Adrian Niță, în august 2022.

Între timp, proprietarii standurilor au la dispoziție 60 zile pentru a se conforma dispozițiilor date de autorități – fie să se mute, fie să le demoleze, iar comercianții nu vor primi nicio despăgubire din partea administratorului drumului pentru demolarea, mutarea sau modificarea amplasamentelor.

Întrucât autoritățile din Neamț și-au băgat nasul în partea economică din Cheile Bicazului (comercianți fără autorizație), e un motiv în plus pentru cei din Harghita să redeschidă un proces pe care toată lumea deja îl considera închis. Dincolo de o ambiție absurdă, nu știm exact care sunt motivele pentru care Harghita ține cu orice preț să intre peste granițele județului Neamț.

Aceleași probleme le are Harghita și cu județul Bacău, unde, de asemenea, sunt dispute de ani de zile. În 2019, după o discuție între autoritățile implicate, s-a ajuns la concluzia că trebuie să se apeleze la instanțe de judecată pentru clarificarea litigiilor la graniță. Poate cel mai disputat element este cimitirul de la Valea Uzului, pe care atât Bacău, cât și Harghita și-l revendică.

La începutul lunii octombrie 2022, ministrul Mediului, Barna Tánczos, a inaugurat în comuna Ghimeș-Făget din Bacău o grădiniță cu predare în limba maghiară pentru 50 de copii. Clădirea a fost construită cu sprijinul Guvernului Ungariei. Barna Tánczos a declarat că localitatea Ghimeş-Făget poate primi sprijin nu doar de la București, ci și de la Budapesta, nu doar din partea județului Bacău, ci și din partea județului Harghita. În așezarea separată din punct de vedere administrativ de Ținutul Secuiesc, „norocul s-a întors”, a precizat acesta, potrivit Capital.

Dacă în județul Neamț există un interes economic pentru Cheile Bicazului la granița cu Harghita, în Bacău, iată, există un interes pentru comunitatea de vorbitori de limbă maghiară. Deși discursul UDMR și al Ungariei are ca temă „cooperarea”, se pare că simpla cooperare nu este suficientă. În mintea autorităților din Harghita, e nevoie ca Ținutul Secuiesc să se extindă teritorial și pe hârtie, atât în Neamț, cât și în Bacău. Rămâne de văzut ce vor decide instanțele, însă această goană după pământ  e cel puțin ciudată pentru anul 2022, când există suficiente instrumente administrative și diplomatice pentru a încăpea toți în aceeași țară în mod pașnic. În plus, există multe alte probleme ale cetățenilor care ar trebui să preocupe autoritățile din Harghita. Mai lipsea doar un conflict cu județele învecinate…

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy