Lege adoptată: 85% impozit pentru toate pensiile speciale care depășesc 7.000 de lei

0

Articol disponibil în: Română

Foto cu caracter ilustrativ

În baza unui consens între mai multe partide politice parlamentare, Camera Deputaților a votat astăzi, în calitate de for decizional, impozitarea cu 85%a pensiilor speciale care depășesc suma de 7.000 de lei. În cadrul dezbaterii plenare privind modificarea în acest sens a Codului Fiscal, deputatul UDMR, Csoma Botond a subliniat că reprezentanții Uniunii au elaborat deja, în ultima perioadă, o serie de modificări și inițiative legislative pentru anularea pensiilor speciale sau impozitarea acestora, dar partidele parlamentare au respins aceste propuneri încă în cadrul lucrărilor din comisiile de specialitate, se arată într-un comunicat de presă.

Modificarea adoptată astăzi vizează impozitarea tuturor categoriilor de persoane care beneficiază de o pensie specială. În consecință, pentru pensiile speciale cuprinse între 2000 și 7000 de lei, se va aplica un impozit de 10 la sută, în timp ce pentru sumele mari, de peste 7.000 de lei, impozitul va fi de 85 procente, a precizat deputatul UDMR, Csoma Botond. El a reiterat totodată prevederile actului normativ adoptat în luna ianuarie 2020, prin care s-au anulat pensiile speciale numai pentru anumite categorii, dar sumele importante au rămas, și în acel caz, neschimbate. UDMR a insistat și atunci, că ar trebui anulate toate pensiile speciale, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci trebuie introdus un prag de impozitare de 90 de procente. Cu toate acestea niciunul dintre partidele parlamentare nu a susținut modificările propuse de UDMR, a atras atenția deputatul de Cluj, Csoma Botond.

Legea adoptată astăzi va intra în vigoare după promulgare și publicarea în Monitorul Oficial.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy