Mai aproape de autostradă, prin reabilitarea drumului județean 133

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Pe portalul electronic destinat achizițiilor publice (SEAP) a fost publicat anunțul prin care sunt așteptate firmele de ase prezenta pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a drumului județean 133. Lucrările vor fi realizate pe porțiunea de la limita cu județul Mureș, până la intersecția cu drumul comunal 15. Valoarea lucrărilor este de 2,5 milioane de lei, fără TVA și urmează a se construi și un pod. Ofertele pot fi depuse până  la data de 30 mai, ora 15,00.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita consideră că aceasta este o investiție importantă prin intermediul căreia se vor interconecta județele Harghita și Mureș și care va facilita circulația, din direcția Dârjiu și Ulieș, spre drumul european E60, respectiv spre Brașov și Sighișoara. Totodată, este important a se reabilita drumul spre biserica fortificată de la Dârjiu, aflată în patrimoniul UNESCO, dată fiind importanța acesteia din punct de vedere turistic.

Președintele consiliului județean a mai adus în atenție și beneficiile economice care urmează a fi obținute în urma reabilitării drumului județean, și anume faptul că regiunea noastră va fi mai aproape de autostrada Transilvania Sud. „Se construiește o nouă porțiune de drum în județul Harghita care este importantă atât din punct de vedere turistic, cât și economic, iar o infrastructură rutieră corespunzătoare poate contribui la întoarcerea tinerilor pe tărâmurile natale”, a spus Borboly Csaba.

 Mai multe informații despre investiție, puteți accesa la link-ul de mai jos:

http://investitii.hargitamegye.ro/node/953?language=hu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy