Mai multe produse de protecția plantelor cu termen de valabilitate expirat, confiscate de polițiștii harghiteni

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La data de 12 mai 2022, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, în baza unui plan de acțiune național, care se desfășoară în perioada aprilie-mai a.c.,au efectuat mai multe controale la operatori economici ce au ca obiect de activitate comercializarea produselor fitosanitare.

„Aceste activități s-au desfășurat cu sprijinul specialiștilor din cadrul Unității Fitosanitare Harghita.
În urma controalelor efectuate, la societăți comerciale din localitatea Cristuru Secuiesc, au fost identificați, aproximativ 18 litri și 8 kilograme, de produse de protecția plantelor care aveau termenul de valabilitate expirat.
Cantitatea de produse depistată, în valoare de circa 6.000 de lei, a fost ridicată, în vederea confiscării. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2005 privind protecția mediului.”, a informat IPJ Harghita.

Polițiștii vor continua efectuarea controalelor, în județul Harghita, și în perioada următoare.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy