Mâine sunt Moșii de toamnă. Importanța pomenirii morților

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Sâmbătă, 3 noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților. Pomenirea din această zi, este cunoscută și sub denumirea de Moșii de toamnă. Ținând seama că nu știm unde se afla cei morți, ne rugăm atât pentru cei din iad, cât și pentru cei din rai.

De ce facem pomenire morților?

Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existență în alt mod de existență. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit”, înțelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtășească fie de fericire, fie de suferință, stări date de modul viețuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărțit de El). Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecata Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc și când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferință. Noi ortodocsii ne rugăm pentru cei morți, pentru că avem credința că prin rugăciunile noastre, sufletul pentru care ne rugăm va ajunge la Judecata universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărțit de trup.

Sâmbătă, ziua de pomenire a morților

Sâmbăta e ziua în care Mântuitorul a stat în mormant cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorat la iad, ca să elibereze din el pe toți drepții adormiți. Biserica face pomenirea celor adormiți sâmbăta și pentru ca această zi premerge duminicii – ziua Învierii – numită și cea dintâi zi a noii creații sau a opta zi, ziua veșniciei.

crestinortodox.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy