Marţi 13, Ziua Informării Preventive sub sloganul „Preveniţi ghinionul!”

0

Articol disponibil în: Română

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu anul 2011, s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, fiecare zi de 13 care se suprapune cu ziua de marţi, este declarată „Ziua Informării Preventive” în România. Astfel, mâine, 13 noiembrie, a fost declarată drept „Ziua Informării Preventive”.

Sărbătorită sub sloganul „Preveniţi ghinionul!”, având ca logo pisica neagră, Ziua Informării Preventive va fi marcată şi de inspectoratul nostru printr-o serie de activităţi. De ce? Pentru a atrage atenţia asupra uşurinţei cu care putem să prevenim, să înlăturăm acele elemente numite deseori de noi „ghinion”. De ce este uşor? Pentru că nu este greu să renunţăm la mentalitatea de tipul: „Mie nu mi se poate întâmpla!” Ba da, ţie chiar ţi se poate întâmpla … şi acest lucru nu trebuie să-l încadrezi în categoria ghinion. În acest sens, a fost ales ca logo pisica neagră, simbolul ghinionului pentru majoritatea oamenilor şi sloganul „ Preveniţi ghinionul!”

Ziua de “Marţi -13” este considerată de unele persoane superstiţioase, o zi cu ghinion, dar experienţa vieţii ne face să credem că este doar o superstiţie, nimic mai mult. Putem spune că “ghinionul”, de multe ori, ni-l facem şi singuri, prin lipsa de informare. Putem preveni acest lucru, informându-ne, pentru că aşa cum spunea celebrul John Davison Rockefeller – “un om informat este un om puternic”.

Activităţile informativ-educative ce vor avea loc urmăresc conştientizarea opiniei publice asupra pericolelor la care se poate expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă. Cetățeanul rămâne veriga extrem de importantă în procesul de gestionare a situațiilor de urgență. Rolul său devine unul major prin însușirea și aplicarea informațiilor care vin din partea instituțiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relațiile cu familia, comunitatea și mediul înconjurător. Aceste activităţi cu caracter public sunt menite să marcheze această zi „a ghinionului”, ce poate fi repede transformată într-o zi în care să putem zâmbi, dacă reuşim să conştientizăm şi să sensibilizăm populaţia prin pregătirea acesteia pentru situaţiile de urgenţă pe care le pot preveni.

Cu prilejul Zilei Informării Preventive, mâine, 13 noiembrie, cadre ale Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU „Oltul” Harghita vor desfăşura activităţi de informare preventivă a cetăţenilor, în zone cu afluență de persoane, organizându-se puncte de informare preventivă, unde vizitatorii vor primi diverse materiale informative privind modul de comportare în cazul producerii unor evenimente nedorite. Astfel de puncte mobile de informare preventivă vor fi amenajate, în intervalul orar 12:00-14:00, în municipiile Miercurea-Ciuc (magazinul Dedeman) şi Odorheiu Secuiesc (Elan-Trio), precum şi la sediile primăriilor din localităţile Lunca de Jos şi Lunca de Sus, unde pe lângă prezentarea unei autospeciale de intervenție şi a unor exerciţii demonstrative de stingere, descarcerare şi acordare prim-ajutor, vizitatorii vor beneficia de sfaturi din partea specialiştilor Inspecţiei de Prevenire, despre modul de comportare premergător, pe timpul şi după producerea situaţiilor de urgenţă.

Cu această ocazie vor fi distribuite pliante, broşuri, flyere şi afişe cu mesajele campaniilor de informare naționale: RISC („Renunţă la Improvizaţii! Sunt Catastrofale!), NTLC („Nu tremur la cutremur”) şi FOC („Flăcările Omoară Copii”).

Tot marţi-13 noiembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” Harghita va organiza pentru cei mici și cei mari deopotrivă „Ziua Porţilor Deschise”, între orele 10:00 – 14:00, la subunităţile de intervenţie din judeţ (Detaşamentele de Pompieri Miercurea-Ciuc, Odorheiu-Secuiesc şi Gheorgheni, precum şi la Gărzile de Intervenţie din Topliţa şi Corbu). Astfel, mâine, începând cu ora 10:00, subunităţile de pompieri îşi vor deschide porţile pentru toţi cei care doresc să facă o incursiune în lumea salvatorilor, să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre, dând posibilitatea tututor celor interesaţi de a cunoaşte îndeaproape tehnica de intervenţie cu care echipajele serviciilor profesioniste din județ participă la misiunile de salvare.

Tot cu acest prilej, între orele 10:00 – 12:00, specialiştii Inspecţiei de Prevenire vor fi în mijlocul preşcolarilor şi elevilor Grădiniţei „Aranyalma” din Miercurea-Ciuc şi Liceului „Marin Preda” din Odorheiu Secuiesc, pentru a susţine lecţii deschise de informare preventivă şi a desfăşura exerciţii privind cunoaşterea tipurilor de riscuri prezente la nivelul comunităţii, a regulilor şi măsurilor adoptate pentru reducerea efectelor manifestării lor, precum şi a modului de comportare înainte, pe timpul şi după producerea acestora.

 

Mâine, marți 13, vă urăm tuturor noroc și nu uitați că, cel mai ușor de prevenit sunt evenimentele produse, de obicei, în propriile locuințe!

Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători! – transmite ISU Harghita

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy