Militarii Brigăzii 61 Vânători de Munte, instrucţie la -28 grade la Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Militarii Brigăzii 61 Vânători de Munte au început anul de instrucţie plecând în primul marș pe schiuri al anului! Aceștia și-au desfășurat exercițiul la temperaturi extrem de scăzute la Miercurea Ciuc.

15972645_1081219892005416_2476765237423801259_o

Sub deviza „AD ANGUSTA PER AUGUSTA” – PE CĂRĂRI ÎNGUSTE SPRE ÎNĂLŢIMI, la 14 octombrie 1991 a fost înfiinţată Brigada 61 Vânători de Munte „General VIRGIL BĂDULESCU”.

Încă de la constituirea trupelor de vânători de munte prin Ordinul Marelui Cartier General nr. 294 din 3 noiembrie 1916, se arăta că “Vânătorii de munte vor fi instruiţi şi pregătiţi pentru ducerea războiului în munţi, recunoaşteri, siguranţă şi legătură. Pentru astfel de misiuni sunt necesari oameni sănătoşi, deosebiţi sub aspectul cunoaşterii munţilor, rezistenţi din punct de vedere fizic, stăpâni în deplasarea pe schiuri, în măsură să escaladeze înălţimi dificile, predispuşi la frustrări de orice natură, într-un cuvând de nişte oameni deosebiţi – elite între elite”.

În anii care au urmat primului razboi mondial, în special după anul 1930, vânătorilor de munte li s-a impus prin ordine şi instrucţiuni speciale, de a fi “apărători fanatici, trăgători de elită, suflete educate, excelenţi pândari, cercetaşi şi individualităţi luptătoare desăvârşite”.

În prezent, comandamentul brigăzii este dislocat în garnizoana Miercurea Ciuc – centrul administrativ al judeţului Harghita, localitate situată la aproximativ 270 km Nord de Bucureşti, în depresiunea Ciucului la o altitudine de 624 m.

Cu o existenţă zbuciumată de peste 75 de ani şi o istorie încărcată de pilde de eroism, Batalionul 24 Vânători de Munte „General GHEORGHE AVRAMESCU” a constituit pilonul de referinţă care a stat la baza constituirii Marii Unităţi de Vânători de Munte, remarcându-se încă de la începutul celui de-al doilea război mondial în luptele din nordul Moldovei şi nu numai.

La 25 ani de la prima atestare documentară, Brigada 61 Vânători de Munte se prezintă ca o mare unitate cu un valoros potenţial militar, ridicându-se mereu la înălţimea cerinţelor privind desfăşurarea acţiunilor de luptă în zonele muntoase înalte, greu accesibile, în care Batalioanele 17, 22 şi 24 Vânători de Munte au demonstrat tenacitate, dârzenie, spirit de corp şi deprinderi care le plasează între cele mai valoroase şi mai performante unităţi de acest gen din Armata României.

Astăzi, unităţile acestei brigăzi sunt dislocate în depresiunile intramontane ale Carpaţilor Orientali, începând din nord, de la Vatra Dornei şi până în apropiere de Braşov, într-un spaţiu destul de întins, care cuprinde importante masive muntuase şi trecători de importanţă naţională, care acoperă judeţele Harghita, Suceava şi Covasna.

La 07 mai 1995, în semn de cinstire a celui care a fost, comandantul primului batalion de vânători de munte românesc, erou naţional dar şi reformator al sportului românesc, Brigăzii 61 Vânători de Munte i s-a acordat Drapelul de luptă şi denumirea onorifică „General VIRGIL BĂDULESCU”.
Ca recunoştinţă pentru rezultatele foarte bune obţinute de personalul Brigăzii 61 Vânători de Munte de-a lungul anilor în cadrul procesului de instrucţie şi a faptelor eroice dovedite în teatrele de operaţii internaţionale, Drapelul de luptă al Brigăzii 61 Vânători de Munte ”General VIRGIL BĂDULESCU” a fost decorat cu:
– Emblema de Onoare a Forţelor Terestre;
– Emblema de Onoare a Armatei României cu însemne de război.

Primul comandant al Brigăzii 61 Vânători de Munte „General VIRGIL BĂDULESCU” a fost generalul de brigadă CRĂCIUN LEUCEA (11.11.1991 – 08.12.1997), acestuia urmându-i la comandă următorii ofiţeri astfel:
– General de brigadă Viorel CĂLIMAN – 08.12.1997 – 01.02.2000;
– General de brigadă Cornel VAIDA – 01.02.2000 – 15.07.2004;
– General de brigadă Petru TOADER – 15.07.2004 – 01.05.2005;
– General de brigadă Vasile BÂREA – 01.05.2005 – 11.02.2010;
– General de brigadă Gheorghe-Ion VĂTĂMANU-COANTA – 11.02.2010 – 05.12.2013.
Începând cu data de 05.12.2013, colonelul Marius Giurcă a fost numit la comanda Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”. Acesta s-a dovedit a fi un desăvârșit cunoscător al acestei mari unităţi, dispusă geografic şi militar la răscruce de vânturi. La 24 ianuarie 2015 a fost înaintat la gradul de general de brigadă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy