MIPE: Cardurile pentru alimente și mese calde, încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei

0

Articol disponibil în: Română

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a virat marți, 11 aprilie, suma de 623.874.750 lei pentru alimentarea a 2.406.112 carduri cu a doua tranșă de 250 de lei din 2023 oferită prin programul „Sprijin pentru România”. Anul acesta se acordă șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde, o dată la două luni.

Ministrul Marcel Boloș„Am urgentat procedurile pentru ca sprijinul să ajungă înainte de Paște”

„Astăzi au fost virate sumele pentru a doua tranșă de anul acesta, adică a tranșa a VI-a din program, de care vor beneficiază peste 2,4 milioane de români. I-am rugat în mod expres pe colegii mei să facă toate diligențele pentru ca cei 250 de lei să ajungă la oameni cu două săptămâni înainte față de cum era stabilit, pentru ca românii vulnerabili să nu aibă pe cap grija mesei de Paște, ci să se poată concentra pe purificarea şi transformarea sufletului, rugăciune și fapte bune. De asemenea, din 23 martie am început distirbuirea unei noi tranșe de pachete alimentare, deși planificarea era făcută pentru luna aprilie, tocmai pentru ca beneficiarii să aibă și cei 250 de lei și un pachet de 25 kg alimente înainte de sărbători”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Județele cu cei mai mulți beneficiari de carduri pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000); Suceava (90.879); Iași (90.196); Dolj (89.801); Bacău (82.410).

Separat de cei 2.406.112 de români care au deja card, au fost incluse pe listele de beneficiari eligibili actualizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale alte 89.387 persoane, pentru care urmează să se emită și distribuie cardul în cursul lunii viitoare.

Beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

În cursul anului trecut, românii eligibili au primit alte patru tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, ultima fiind virată în data de 19 decembrie 2022 pentru 2.368.907 de români.

O nouă tranșă de pachete alimentare de 24 kg, cu produse românești, distribuită în această primăvară

În martie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început distribuția celei de‑a VI‑a tranșe de pachete cu alimente în cadrul proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”, finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. Preconizăm că acestea vor ajunge la peste 900.000 români înainte de sărbătorile pascale.

Pachetele conțin 12 alimente de bază (38 de unități) și provin de la producători din România:

făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);

mălai (4 pungi de 1 kg);

paste făinoase (2 pungi de 400 g);

ulei (4 sticle de 1 l);

zahăr (2 pungi de 1 kg);

orez (4 pungi de 1 kg);

conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);

conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);

conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);

borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);

gem de fructe (1 borcan de 360 g);

gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

Proiectul finanțat prin POAD, cu un buget total de 235 milioane euro, presupune livrarea a 7.133.112 de pachete (170.000 tone de alimente) în șase tranșe, prima dintre acestea fiind acordată în perioada iunie – august 2020.  În anul 2021 au fost livrate alte două tranșe de alimente, în lunile februarie – martie și august 2021 – ianuarie 2022, cea de‑a patra tranșă fiind distribuită în perioada martie – septembrie 2022.

Cele șase tranșe cuprind în total:

– 35.000 de tone de făină;

– 28.000 de tone de mălai;

– 28.000 de tone de orez;

– 14.000 de tone de zahăr;

– 28.000.000 de litri de ulei;

– 28.500.0000 de borcane de gem și compot.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy