Misiunile pompierilor harghiteni din acest sfârșit de săptămână

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 

În acest weekend, la nivel județean, au fost emise 14 atenționări și avertizări hidrometeorologice imediate care au vizat intensificări puternice ale vântului, averse torențiale, grindină, frecvente descărcări electrice, vijelii, scurgeri importante pe versanți și viituri rapide pe râurile mici.

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, la nivelul județului Harghita, în ultimele trei zile, au fost înregistrate intervenții punctuale ale pompierilor militari pentru evacuarea apei din 2 locuințe, o curte și 2 pivnițe inundate, în satul Goagiu (comuna Avrămești), satul Oțeni (comuna Feliceni) și municipiul Gheorgheni.

De asemenea, din cauza fenomenelor de vreme rea,  traficul rutier a fost temporar închis pe DJ 135, între localitățile Tărcești și Cobătești, din cauza unei alunecări de teren, care a rupt o porțiune de circa 50 m de drum, însă în cele două localități se poate ajunge pe rute ocolitoare.

Pentru dispunerea măsurilor de autoprotecție de către cetățeni, în contextul emiterii avertizării hidrologice COD ROȘU pe râul Târnava Mare și afluenți, vineri noaptea, 12 iunie a.c., au fost emise 3 mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT. Totodată, în zonele vizate au fost monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor acestora poate conduce la producerea inundațiilor.

Tot în acest weekend, prin sistemul RO-ALERT au fost emise alte 4 mesaje de avertizare a populației privind prezența animalelor sălbatice (urși) în Miercurea Ciuc și Băile Tușnad.

Totodată, echipajele SMURD au acordat asistență medicală de urgență unui număr de doi copii și 14 persoane adulte aflate în dificultate. S-a acordat primul ajutor calificat în cazul a cinci diverse afecţiuni medicale, iar 11 intervenţii au fost în cazul unor traumatisme.

Având în vedere că, până mâine la ora 10.00, se află în vigoare o atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii, pompierii harghiteni rămân mobilizați pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce evenimente deosebite, în sprijinul comunităților și a administrației publice locale.

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy