Misiunile pompierilor harghiteni în cursul zilei de ieri

0

Articol disponibil în: Română

Foto: ISU Harghita

 

În cursul zilei de ieri, 14 iulie, pompierii militari harghiteni au gestionat 13 intervenții în diferite situații de urgență, 12 persoane aflate în dificultate primind asistență medicală de la echipajele SMURD. S-a acordat primul ajutor calificat în cazul unui accident rutier, produs pe strada Orbán Balázs, din municipiul Odorheiu Secuiesc, patru afecţiuni medicale, iar șapte intervenţii au fost în cazul unor traumatisme, asistate de paramedicii SMURD.

Totodată, noaptea trecută, la ora 22:57, a fost transmis un mesaj prin sistemul RO-ALERT, pentru asigurarea măsurilor specifice de autoprotecție şi avertizarea populației privind prezența unui urs, în curtea unei case din satul Valea Rotundă, comuna Dealu.

În afara acestor situații, specialiștii pirotehniști au intervenit și la o misiune de asanare muniție rămasă neexplodată, în urma descoperirii unui element de muniţie, de către un cetăţean din Praid, pe timpul unor lucrări de săpături pentru canalizare, în propria curte. La faţa locului echipa pirotehnică din cadrul ISU „Oltul” Harghita a identificat muniţia ca fiind un proiectil exploziv calibru 76 mm, provenind, cel mai probabil, din cel de-al Doilea Război Mondial. S-a executat o misiune de ridicare, transport, depozitare muniţie, în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii ulterioare.

Persoanele care descoperă întâmplător elemente de muniţie neexplodată trebuie să anunţe imediat organele de poliţie sau Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Pentru a nu-și pune viața în pericol, reamintim cetăţenilor care descoperă elemente de muniţie neexplodată că se interzic următoarele:

  • atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte;
  • ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
  • comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
  • lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
  • introducerea muniţiilor în foc;
  • topirea elementelor metalice ale muniţiilor;
  • tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
  • folosirea muniţiilor pentru improvizarea diverselor unelte;
  • utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii în scopuri artizanale;
  • demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;
  • folosirea pentru joacă, de către copii, a elementelor de muniţie.

Nu uitați! În momentul identificării unor elemente de muniție rămase neexplodate, indiferent de starea acestora, acoperite sau nu de rugină sau aflate într-o stare vizibilă de degradare, opriți orice activitate în zonă şi solicitați intervenția echipajului pirotehnic specializat, care are atât pregătirea,cât și dotarea specială pentru aceste misiuni periculoase.

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy