Municipiul Sfântu Gheorghe candidează la titlul de „Capitală culturală europeană 2021”

0

Articol disponibil în: Română

Consiliul local Sfântu Gheorghe a aprobat miercuri înfiinţarea Asociaţiei „Terra Siculorum 2021”, în parteneriat cu Centrele de Cultură ale judeţelor Covasna şi Harghita, în scopul susţinerii candidaturii municipiului la titlul de „Capitală culturală europeană 2021”. Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a explicat că rolul principal al acestei asociaţii este de a pregăti candidatura, de a planifica, coordona, promova şi realiza evenimentele prevăzute în program şi de a strânge fonduri pentru desfăşurarea acestora. 

Consiliul local Sfântu Gheorghe a aprobat, totodată, participarea cu 3.000 de lei din bugetul local la constituirea patrimoniului iniţial al asociaţiei, precum şi plata unei cotizaţii anuale de 300.000 de lei, reprezentând 60% din totalul cotizaţiei anuale plătite de către asociaţi. 

Hotărârea a fost adoptată cu majoritatea voturilor reprezentanţilor UDMR. Dintre cei patru consilieri români, Corina Bote (PNL), Rodica Pârvan şi Joos Ştefan (PSD) au votat împotrivă, în timp ce liberalul Mădălin Guruianu a votat proiectul, el fiind mandatat să reprezinte Consiliul local, împreună cu alţi doi consilieri, în adunarea generală a asociaţiei. 

Rodica Pârvan a declarat în plenul Consiliului că salută participarea municipiului Sfântu Gheorghe la această competiţie, însă nu este de acord cu denumirea „Terra Siculorum”, care, potrivit acesteia, „ascunde dorinţa de legitimare a aşa-zisului ţinut secuiesc”. „Acest termen ‘Terra Siculorum’, în care noi (românii – n.r) nu ne regăsim, reprezintă o inducere în eroare, (…) ascunde dorinţa mascată de legitimare a aşa-zisului ţinut secuiesc”, a declarat Rodica Pârvan. 

Primarul Antal Arpad a replicat că nu este nici un secret faptul că Sfântu Gheorghe doreşte să-şi depună candidatura în numele „ţinutului secuiesc”, fiind susţinut în acest scop de către oraşele Târgu Secuiesc din judeţul Covasna şi Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc şi Gheorgheni din judeţul Harghita. 
El a mai spus că „Terra Siculorum”, varianta în limba latină a ţinutului secuiesc, este o denumire străveche a acestei zone. „Ar trebui să vă regăsiţi şi dvs. (în această sintagmă – n.r) pentru că trăiţi aici (…) Nu vrem să legitimăm nimic, pentru că este legitimat (…) Haideţi să trăim în realitatea secolului 21, haideţi să ne promovăm şi să câştigăm toţi din acest proiect”, a spus Antal Arpad. Data limită pentru depunerea candidaturii pentru titlul „Capitala culturală europeană 2021” este 10 octombrie a.c, urmând să fie susţinută o lună mai târziu în faţa juriului internaţional, care, pe baza proiectelor prezentate, va alege oraşele care vor intra în turul al doilea. Documentaţia pentru competiţia finală se va depune în luna august 2016. 
Coordonatorii proiectului de candidatură au ales ca temă centrală identitatea individuală şi comunitară, în jurul căreia vor construi celelalte programe, pornind de la specificul municipiului Sfântu Gheorghe unde o minoritate naţională, respectiv cea maghiară, este majoritară din punct de vedere numeric. Aceştia şi-au propus să promoveze diversitatea culturală, să faciliteze cunoaşterea reciprocă între etnii, să evidenţieze valorile comune, să întărească sentimentul de apartenenţă al cetăţenilor la un spaţiu cultural comun şi să creeze coeziune socială prin intermediul limbajului universal al artei şi culturii. 

Pentru acest titlu şi-au mai anunţat intenţia de a candida oraşele Arad, Baia Mare, Braşov (pentru zona metropolitană), Brăila (pentru judeţele Tulcea şi Ialomiţa), Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova (pentru Oltenia), Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş. AGERPRES
FOTO: Vargyasi Levente

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy