„Muzicieni harghiteni pentru copii harghiteni” – festival caritativ pop-rock-jazz

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În zilele de 25 și 26 mai 2019 Asociația ForFun, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita (DGASPC) organizează un festival caritativ pop-rock-jazz, care poartă titlul „Muzicieni harghiteni pentru copii harghiteni„. Din bunăvoința Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc, concertele vor fi găzduite de Cetatea Mikó, în curtea căreia vor păși pe scenă formații ca Bagossy Brothers Company, Robin and the Backstabbers, Role, Ineffable, Tündérground, precum și One More Minute.

Evenimentul a fost prezentat mass-mediei în cadrul unei conferințe de presă în data de 12.04.2019. Cu această ocazie președintele asociației ForFun, Bodó István a subliniat că ideea organizării acestui festival caritativ s-a născut de circa un an, după vizionarea unei știri de televiziune. „Am văzut o știre în care Elekes Zoltán și domnul Borboly Csaba se aflau la București pentru a solicita un sprijin financiar, pentru a aplana criza acută în care se afla DGASPC Harghita. După acel moment ne-am întâlnit cu directorul instituției și abia după o discuție am înțeles cât de mare este aparatul de protecție socială harghiteană. Am fost șocat, pentru că nu  mi-am imaginat înainte câte persoane și câți copii șunt implicați. Fiind președintele Asociației ForFan, am organizat de-a lungul anilor mai multe concerte. Astfel, că am început să ne gândim, ce am putea să facem pentru a veni în ajutorul direcției generale. Așa s-a născut ideea festivalului”, a afirmat Bodó István. El a recunoscut că a fost curios să vadă cât de mult s-ar implica muzicienii harghiteni într-un eveniment caritabil. „Din prima clipă am primit un feed-back pozitiv de la muzicieni, singura rugăminte a lor fiind doar să stabilim data concertelor în așa fel, încât să fie bine pentru toată lumea. Am fost surprins în mod plăcut de reacția lor, de exemplu Bagossy Brothers Company a renunțat la un concert pentru a participa la acest eveniment, Role și-a reprogramat concertul care trebuia să aibă loc în Viena. Și-a modificat programul și Robin and the Backstabbers, care în ciuda faptului că este în vogă, are o modestie dezarmantă”, a adăugat Bodó.

Concertele vor fi precedate în ambele zile de activități cultural-artistice și meșteșugărești organizate de Școala Populară de Arte și Meserii Vámszer Géza, care se vor desfășura în spațiul din fața cetății. Programul activităților a fost prezentat de reprezentantul școlii populare, Sipos Tünde. Potrivit acesteia, copiii din comunitate și beneficiarii direcției generale sunt așteptați cu un program variat, cum ar fi realizarea unor jucării din lemn, cioplit în lemn, vopsirea obiectelor mici din ceramică, pâslire, pictură pe față, dans pentru copii, povești, jocuri interactive muzicale, vopsitul pietrelor, realizare de instrumente muzicale, zumba, decoupage pentru borcane și realizare de marionete. Activitățile vor fi susținute de coordonatorii de activitate, meșterii populari și artizani, precum și profesorii de specialitate invitați.

Potrivit directorului DGASPC Harghita, fondurile adunate în urma festivalului vor fi folosite pentru sprijinirea copiilor și tinerilor talentați din sistemul de protecție al copilului harghitean, ai căror susținere reprezintă de peste zece ani o preocupare constantă a conducerii direcției generale. Pe lângă strângerea de fonduri, scopul organizatorilor este sensibilizarea opiniei publice și dezvoltarea responsabilității sociale în rândul generațiilor tinere din județ. În cadrul conferinței a fost prezentat un material video despre activitățile desfășurate în cadrul direcției generale.

Biletele pentru eveniment vor putea fi cumpărate atât de pe www.bilete.ro, cât și la fața locului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy