Opere de artă (?) donate municipiului Odorheiu Secuiesc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Astăzi autoritățile orașului Odorheiu Secuiesc semnează contractul de înfrățire cu Pestszentlőrinc – Sectorul al XVIII-lea din Budapesta. Înainte de acest moment, se va deschide o expoziție în aer liber în Piața Márton Áron.
Pe surse, am aflat că odată cu punerea temeliei de cooperare între cele două administrații publice, vor fi montate și câteva plăcuțe într-o zonă istorică. Ce reprezintă acele plăcuțe și dacă există o autorizație pentru amplasarea lor în acea zonă, am încercat de două zile să aflăm de la Primăria Odorheiu Secuiesc, Direcția Județeană pentru Cultură Harghita și Instituția Prefectului Harghita. Răspunsul a venit doar din partea Primăriei Odorheiu Secuiesc, prin purtătorul de cuvânt al instituției:
Expoziția de astăzi este un eveniment mobil, cum a fost și cea din 3 mai 2019, cu comemorarea victimelor Holocaustului din Odorheiu Secuiesc. Operele de artă reprezintă o donație din partea orașelor înfrățite: Budapesta, Budavár, Soroksár, Pestszentlőrinc.
De la celelalte instituții încă mai așteptăm un punct de vedere oficial.
Referitor la decizia de a lega orașul Odorheiu Secuiesc de Pestszentlőrinc – Sectorul al XVIII-lea din Budapesta printr-o înfrățire, se pare că s-au avut în vedere mai multe domenii de cooperare și modalități de cooperare care să vină în favoarea tuturor celor implicați.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, înțelegerea de cooperare între cele două părți se face în vederea creșterii capacității instituționale a autorităților publice locale din localitățile lor cu scopul asigurării dezvoltării economice şi sociale a comunităților locale.  Cele două localități înfrățite au convenit să stabilească și să consolideze între ele relaţii de colaborare potrivit competenţelor de care dispun şi în conformitate cu legislaţiile în vigoare în statele lor, mai precizează Zorgo Noemi, purtătorul de cuvânt al instituției.

 DOMENII DE COOPERARE

În baza principiilor cooperării bilaterale, a încrederii, egalității și avantajul reciproc, Părțile vor dezvolta relații de colaborare în următoarele domenii: a) Economie, b) Turism, c) Cultură, d) Învăţământ, e) Mediu, f) Sport, g) Dezvoltare locală, h) Evaluarea eficienţei în sectorul public realizată de autoritățile administarției publice locale, i) Alte domenii de cooperare din sfera de competență a Părților.

MODALITĂŢI DE COOPERARE

a) Să sprijine realizarea şi dezvoltarea de legături reciproce de prietenie între cetăţenii, instituţiile civile, culturale, de educaţie şi sport a Părţilor.

b) Să iniţieze realizarea de schimburi de experiență și de bune practici în cadrul unor programe comune: culturale, artistice, de sport, turism, de educaţie, de ştiinţe şi protecţia mediului.

c) Să contribuie la realizarea, iniţierea de raporturi directe între agenţii economici şi societăţi comerciale în scopul realizării unor schimburi economice şi comerciale.

d) Să menţină legătura dintre Părţi, să faciliteze deplasarea delegaţiilor oficiale în vederea unor schimburi de experienţe în diverse domenii de specialitate

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy