Partidul Civic Maghiar face miting în 28 noiembrie, cerând noului Guvern drepturi pentru unguri

0

Articol disponibil în: Magyar Română

34_11361805912Partidul Civic Maghiar va organiza, în 28 noiembrie, un miting la Miercurea Ciuc, cerând noului Guvern garantarea drepturilor maghiarilor prin Constituţie şi includerea în legea fundamentală a principiilor formulate la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia.

Preşedintele PCM, Biro Zsolt, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că în 28 noiembrie va avea loc în faţa Palatului Administrativ, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, un miting la care au fost invitaţi membrii comunităţii maghiare din ţară, indiferent de culoarea politică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, scopul acţiunii este de a cere autorităţilor statului român respectarea Proclamaţiei de la Alba Iulia.

„Se ştie foarte bine că în 1918, 1 decembrie, la Alba Iulia s-a adoptat o proclamaţie şi această proclamaţie, la capitolul III, punctul 1, spune următorul lucru: deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Noi atragem atenţia că nici până în data de astăzi această deplină libertate şi egalitate nu s-au înfăptuit. Anul trecut, la Sfântu Gheorghe am avut o manifestare în care am adoptat o petiţie în acest sens, pe care am înmânat-o prefectului de Covasna. Dat fiind faptul că a intervenit o schimbare politică, este şi mai actuală această chestiune şi vrem să înmânăm şi noului Guvern şi noului premier doleanţele noastre”, a spus Biro.

El a adăugat că drepturile comunităţii maghiare, între care „deplină libertate naţională, folosirea limbii maghiare şi recunoaşterea Ţinutului Secuiesc”, trebuie să fie garantate prin Constituţie.

„În primul şi în primul rând, drepturile noastre trebuie garantate prin Constituţia României. Noi întotdeauna am fost pentru rezolvarea acestor lucruri pe cale parlamentară, pe calea democraţiei şi în acest sens noi am pregătit cinci puncte pentru modificarea Constituţiei şi cerem ca aceste puncte să fie incluse în noua Constituţie a României: deplină libertate naţională, folosirea limbii maghiare, recunoaşterea regiunilor istorice ale ţării, vorbim noi, în programul nostru, nu numai despre Ţinutul Secuiesc, vorbim despre un regionalism asimetric. La noua reorganizare a ţării, noi credem că trebuie ţinut cont de aceste lucruri”, a adăugat liderul civicilor maghiari.

Biro Zsolt a afirmat că pentru întreaga comunitate maghiară din ţară Ziua Naţională a României reprezintă „ziua promisiunilor neîndeplinite şi a unor drepturi neacordate”.

„Pentru comunitatea noastră, ziua de 1 Decembrie înseamnă ziua promisiunilor neîndeplinite şi a unor drepturi neacordate. Nu am vrut să facem această manifestare pe data de 1 Decembrie, pentru că am vrut să transmitem că suntem cetăţeni loiali acestei ţări. Respectăm sărbătoarea conaţionalilor nostri români şi cerem respect. Respectul să fie reciproc şi acest lucru se poate realiza numai cu îndeplinirea acestui capitol (capitolul III al Proclamaţiei de la Alba Iulia) din declaraţia de la 1 Decembrie (1918 – n.r.)”, a spus Biro.

Potrivit acestuia, PCM a invitat la acţiunea din data de 28 noiembrie reprezentanţi ai bisericilor istorice maghiare, precum şi lideri ai celorlalte partide politice maghiare şi ai organizaţiilor civile maghiare.

„Când vorbim despre problemele comunităţii, nu trebuie să ţinem cont de apartenenţa politică, nu este un eveniment al unui partid politic. Noi invităm pe toată lumea care este de acord cu doleanţele noastre. Această acţiune nu se îndreaptă împotriva nimănui, nu se îndreaptă împotriva concetăţenilor noştri de etnie română, vizează numai cerinţele şi doleanţele noastre, pe care noi considerăm că trebuie adoptate, ca să ne simţim şi noi cetăţeni egali ai acestei ţări”, a conchis preşedintele PCM.

Manifestarea din 28 noiembrie, de la Miercurea Ciuc, va începe la ora 14.00 cu un program artistic care va rememora evenimentele din 1918 şi va continua cu adoptarea unei petiţii, care va fi înaintată premierului Dacian Cioloş şi actualului Guvern.

Sursa: mediafax.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy