Patru sute de programe pentru oaspeți și locuitori de Zilele Județului Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Programele organizate în cadrul celei de a XV-a ediții a Zilelor Județului Harghita sunt în acest an, mai variate și mai complexe decât la edițiile anterioare. Ineditul ediției din acest an este reprezentat de faptul că în data de 1 iunie Papa Francis se va afla în vizita în județul nostru, la Șumuleu Ciuc, respectiv în data de 8 iunie va avea loc pelerinajul de Rusalii. În procesul de pregătire a șirului de evenimente, organizatorii au avut în vedere aceste aspecte, programul detaliat fiind prezentat în cadrul conferinței organizate în acest sens azi, 28 mai, la Galeria de Artă a Consiliului Județean Harghita.

Cei prezenți au fost salutați de Ferencz Angéla, managerul Centrului Cultural Județean Harghita, instituție subordonată consiliului județean.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a menționat că zilele județului se organizează începând din anul 2000, de pe vremea fostului președinte al consiliului județean Zsombori Vilmos, ideea fiind preluată de la unul din județe înfrățite, și anume județul Somogy din Ungaria. Ediția din acest an este una diferită, dat fiind faptul că are loc vizita Papei Francisc, interesul în rândul locuitorilor județului și oaspeților fiind mult mai mare. Consiliul județean a alocat mai mulți bani din bugetul instituției, în vederea organizării ediției din acest an. Borboly Csaba a spus că Zilele Județului Harghita sunt o bună oportunitate de a prezenta regiunea. Evenimentul se află la cea de a XV-a ediție, organizarea acestuia este din ce în ce mai profesionistă, cei interesați având ocazia de a alege din aproximativ patru sute de programe, fiecare dintre acestea fiind valoroase.

Ferencz Angéla a prezentat caietul de programe, care are un format practic și poate fi purtat și în buzunar. Instituțiile subordonate Consiliului Județean Harghita au colectat programe din toate regiunile județului, caietul de programe oferă un punct de pornire în alegerea programelor, respectiv există atașată și o hartă. Managerul instituției a spus: „mulțumită ofertei de programe avem convingerea că se merită a rămâne în regiune în perioada cuprinsă între vizita Papei Francisc și pelerinajul de Rusalii”, și a completat că șirul de evenimente poate reprezenta un motor în ceea ce privește economia și turismul din zonă. În sprijinul celor afirmate, managerul instituției culturale a adus drept exemplu ritualurile, pe fiecare individ le experimentează în mod specific, fiind totodată și un prag. Acesta a mai spus că în procesul de organizare a acestui eveniment, participanții au devenit o echipă, și nu este întâmplător faptul că motoul evenimentului din acest an este Să mergem împreună! Nu în ultimul rând, și-a exprimat speranța că în urma evenimentului fiecare dintre noi va fi mai puternic.

Vastul program a fost prezentat pentru fiecare zonă a județului : Odorheiu, Gheorgheni și Ciuc.

Programele din zona Odorhei au fost prezentate de Bartalis Izabella și Salló Szilárd, reprezentanții Centrului de păstrare a culturii tradiționale. Pe lângă spectacolele de muzică și dans popular, vor fi organizate programe destinate copiilor, respectiv ziua caselor tradiționale a fost extinsă și va avea durata de o săptămână, cei interesați vor putea participa și la activități meșteșugărești.

Csergo Maria, reprezentanta centrului cultural de artă Lăzarea a menționat că și programele din zona Gheorgheni au fost extinse în toată regiunea. Vor fi prezentate valorile artistice, vor avea loc expoziții fotografice, spectacole pentru copii, concerte de muzică clasică, iar șirului de evenimente i se alătură și Zilele ecvestre de la Ditrău.

În organizarea Asociației de Dezvoltare Interregională Harghita, Asociației Via Maria și Societății Carpatine Ardeleane Scaunul Ciucului  vor avea loc aproximativ 18 drumeții și pelerinaje. Sunt drumeții care pot fi parcurse pe jos sau cu bicicleta, unele dintre acestea sunt accesibile și persoanelor în vârstă sau copiilor. Bölöni Sándor, reprezentantul Societății a menționat de asemenea, că nici drumețiile de dificultate medie nu depășesc lungimea de douăzeci de kilometri. Molnár Sándor, reprezentantul Asociației Via Maria a adăugat că de folos va fi atât localnicilor, cât și oaspeților, caietul de programe. Szabó Károly, directorul ADI Harghita a catalogat această perioadă ca fiind una de investiției comunitară. Acesta a prezentat și aplicația pentru telefonul mobil – Visit Harghita – care este un real sprijin în alegerea locurilor de cazare, programelor culturale și recreative, experiențelor gastronomice și atracțiilor turistice.

Prigye Kinga, reprezentanta Primărie Miercurea Ciuc a prezentat ediția specială a  publicației Origo, printre paginile acesteia putând fi consultată și o hartă a orașului. în oraș, cei interesați pot alege din douăzeci de programe, pentru majoritatea se percepe taxă, bilete putând fi achiziționate de la casieria Csiki Mozi din Miercurea Ciuc, sau online de pe portalul bilete.ro. Va avea loc de asemenea, târgul produselor tradiționale locale, în data de 3 iunie va avea loc Ziua copilului, în parcul central va avea loc concertul fanfarei Școlii de arte Vámszer Géza, se va organiza casa dansului popular, cei interesați vor putea vizita studiourile de creație din Miercurea Ciuc, respectiv vor avea loc numeroase concerte.

Caietul de programe poate fi accesat la următoarele link-uri:

https://issuu.com/hargita_kultura/docs/caietprogramzilelejudetuluiharghita_579c802426056dhttps://www.facebook.com/megyenapok/

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy