Percheziţii în mai multe județe, printre care și Harghita, la persoane şi firme suspectate că deţin ilegal articole pirotehnice (VIDEO)

0

Articol disponibil în: Română

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) informează că, miercuri dimineața, sunt în desfășurare peste 150 de percheziţii  la persoane şi firme suspectate că deţin ilegal articole pirotehnice.

Percheziţiile au loc în Bucureşti şi în judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Braşov, Buzău, Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureş, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Timiş, Tulcea şi Vaslui.

Sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sunt puse în aplicare 153 de autorizaţii de percheziţie la domiciliile unor persoane, la sedii sociale şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale. Acţiunea se desfăşoară în contextul instrumentării unor dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”, se precizează în informarea IGPR.

Activităţile vizează identificarea şi indisponibilizarea articolelor pirotehnice care sunt vândute fără drept, identificarea probelor şi mijloacelor materiale de probă şi tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile, arată sursa citată.

Operaţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.

La percheziţii participă poliţişti de la Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Poliţie Transporturi, Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi din cadrul DGPMB şi al inspectoratelor de poliţie judeţene.

De asemenea, în activităţi sunt angrenaţi şi jandarmi.

În cadrul Planului de acţiune „Foc de Artificii”, până miercuri, Poliţia Română a confiscat peste 100 de tone de articole pirotehnice.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy