Peste o mie de elevi din Harghita învaţă online, din cauza îmbolnăvirilor de COVID-19

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Conform celor mai noi date furnizate de Inspectoratul Şcolar Județean Harghita, 61 de clase au  activitatea suspendată din cauză îmbolnăvirilor de COVID-19 și a infrastructurii.

Concret, 1449 de elevi de la aceste clase învață online.

Două unități de învățământ cu un număr total de 771 de elevi, au trecut în scenariul trei, ca urmare a numărului de personal didactic și/sau al elevilor confirmați pozitiv. În online se mai află şi două grupe de la o structură şcolară, cu 32 de copii, în restul cazurilor fiind vorba de clase singulare de la mai multe unităţi de învăţământ, care au intrat în sistem online. De asemenea, 413 elevi de la Liceul  „Venczel Jozsef” din Miercurea Ciuc fac cursuri online, clădirea aflându-se în reabilitare.

„În acest moment sunt 10 elevi, 16 cadre didactice, un cadru didactic auxiliar și un angajat din rândul personalului nedidactic testați pozitiv la COVID-19.  ISJ monitorizează zilnic cazurile active și ține legătura cu unitățile de învățământ. De asemenea, am solicitat directorilor de școli respectarea cu strictețe a ordinului comun al MEC și MS, dar și a legislației în vigoare.”, a precizat inspectorul școlar general adjunct Cristinel Glodeanu.

Inspectoratul Şcolar Județean Harghita mai informează că din totalul de 4.033 de cadre didactice din judeţ, 1.966 sunt înscrise pe platforma de vaccinare, 846 sunt vaccinate, iar 825 sunt programate.

În ceea ce priveşte personalul didactic auxiliar, din totalul de 454 de persoane aflate în această categorie, 242 s-au înscris pe platformă, 104 s-au vaccinat, iar 103 s-au programat. De asemenea, din totalul de 1.074 de angajați care formează personalul nedidactic, 382 s-au înscris pe platformă, 121 au fost imunizate, iar 140 s-au programat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy