Polițistul Zoltan LASZLO și cel mai bun prieten, câinele polițist NADAYAT, aniversați de colegii din Poliția Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Polițiștii harghiteni au aniversat sâmbătă doi colegi deosebiți, ambii dedicați profesiei, demni de încredere și prețuire, cu atât mai mult cu cât unul dintre ei e necuvântător. Este vorba despre polițistul Zoltan LASZLO și despre cel mai bun prieten al său și al omului, câinele polițist NADAYAT, care ne spun o emoționantă poveste de viață.

”Zoli era tehnician veterinar atunci când, abia trecut de pragul adolescenței, a descoperit că pregătirea de până atunci îi poate fi de mare folos în cariera de apărător al legii, așa încât a ales să îndeplinească dar și să împlinească aceste atribuții, prin efortul propriu conjugat cu acela al partenerului alături de care pornește mereu în căutare de urme, substanțe interzise, ori de atentatori la integritatea bunurilor sau chiar a vieții semenilor noștri.

Pe NADAYAT îl consideră un membru firesc al familiei, motiv pentru care muncesc împreună și locuiesc în aceeași gospodărie, dar i-a confecționat și o confortabilă căsuță pentru transport, asigurându-i toate condițiile pentru un trai decent, civilizat.

Iar colegul canin, rebotezat SPEED pentru debordanta energie și viteza deosebită, îl răsplătește cu rezultate pe măsură, clasându-se pe podium, cel mai adesea pe primul loc, la aproape toate competițiile la care participă și de la care a adunat o impresionantă colecție de medalii și diplome.

Sunt foarte multe aprecierile pozitive pe care, pe bună dreptate, le-am putea adresa acestei frumoase echipe, ZOLTAN și SPEED, însă la momentul aniversar al câinelui polițist care zilele acestea a împlinit 8 ani și tocmai a redevenit campion național, împreună cu omul alături de care a albit la tâmple, vom mai adăuga doar atât, scurt și din toată inima, fiindcă ne sunteți dragi și ne mândrim cu voi: LA MULȚI ANI!” – le-a transmis colegul de breaslă, polițistul Gheorghe Filip la ceas aniversar. 

Sursa foto: Gheorghe Filip (facebook)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy