Pompierii au gestionat 32 de intervenții, în minivacanța de Rusalii

0

Articol disponibil în: Română

Foto cu caracter ilustrativ

Pompierii militari harghiteni au asigurat, în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Rusaliilor, misiunile de protecţie a populației și au acționat pentru gestionarea cu eficiență a unui număr de 32 intervenții în situații de urgență, la nivel județean. Majoritatea dintre acestea au constat în acordarea asistenței medicale de urgență ( 29 cazuri SMURD), echipajele de paramedici acționând pentru acordarea primului ajutor unui număr de 3 copii și 26 persoane adulte aflate în dificultate. S-a acordat primul ajutor calificat în cazul a două accidente rutiere, 11 diverse afecţiuni medicale, iar 16 intervenţii au fost în cazul unor traumatisme, asistate de echipajele SMURD.

Întrucât în această perioadă a fost semnalată prezența urșilor în proximitatea comunităților, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Oltul” al județului Harghita a transmis, în intervalul 05-09.06.2020, 4 mesaje de avertizare a populației din localitățile Voșlăbeni și Băile Tușnad, prin intermediul sistemului RO-ALERT. (pentru mai multe informații despre sistemul R0-ALERT: https://ro-alert.ro/).

Totodată, în această perioadă, echipajele de salvatori harghiteni au acționat și pentru stingerea a trei incendii. Astfel, sâmbătă dimineața, 6 iunie a.c., pompierii militari din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc au acționat pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un transformator electric, din incinta fabricii de bere din municipiul Miercurea Ciuc. Ajunse la locul evenimentului, echipajele operative au constatat că incendiul se manifesta în partea superioară a unui transformator, aflat într-o încăpere din material incombustibil, fără pericol de propagare la vecinătăți.

După deconectarea curentului electric, de către o echipă a distribuitorului de energie electrică, s-a acționat pentru localizarea și stingerea incendiului, cu trei stingătoare cu pulbere P6, din dotarea autospecialelor. Cauza probabilă a incendiului a fost determinată de efectul termic al curentului electric.

În cursul zilei de luni, 8 iunie a.c., pompierii militari din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, în cooperare cu SVSU Praid și Ocna de Sus, au acționat, cu 4 autospeciale de intervenție, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, în localitatea Praid. Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 40 mp, cu pericol de propagare la casa învecinată. Flăcările au fost localizate în scurt timp, fiind astfel limitat pericolul extinderii la vecinătăți. În urma incendiului, a ars aproximativ 70% din anexa gospodărească, din lemn, cu învelitoare din plăci de azbociment; s-au deteriorat circa 3 mc lemn de foc. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost jocul copiilor peste 6 ani cu focul.

Tot în cursul zilei de ieri, 8 iunie a.c., pompierii militari din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc au acționat, cu o autospecială de stingere, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, pe strada Culmei, din municipiul Miercurea Ciuc. Incendiul a fost localizat şi lichidat în scurt timp, fiind astfel limitat pericolul extinderii la întregul autovehicul. În urma incendiului a ars compartimentul motor al autoturismului, incendiul fiind produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric. Prin intervenţia promptă a pompierilor, s-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 50.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 10.000 lei.

Având în vedere faptul că informarea metorologică de instabilitate atmosferică și ploi însemnate cantitativ emisă de Administrația Națională de Meteorologie se află în vigoare toată săptămâna, până vineri, 12 iunie a.c., ora 09.00, salvatorii militari harghiteni rămân la datorie pentru asigurarea optimă a misiunilor de răspuns la solicitările autorităților și cetățenilor, inclusiv a celor care presupun limitarea și înlăturarea efectelor vremii nefavorabile prognozată în această perioadă.

Recomandări populație

Întrucât vremea rămâne instabilă și în următoarea perioadă, reamintim populației că este important să respecte recomandările autorităților și să aplice, la nevoie, măsurile de autoprotecție în cazul manifestării fenomenelor meteo nefavorabile.

Să rămână în locuințe sau alte spații închise care le pot asigura protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. De asemenea, recomandăm parcarea autoturismelor în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Informații referitoare la măsurile de prevenire şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă de amploare sau dezastru pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore, și prin intermediul platformei https://fiipregatit.ro/.

 

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy