Preşedintele Academiei: Unirea nu este un dat, ci un edificiu şi edificiile nu se lasă de izbelişte, ci se ocrotesc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Unirea nu este un dat, ci este o mare înfăptuire, o construcţie, un edificiu, iar edificiile nu se lasă de izbelişte, ci se apără, se ocrotesc şi se primenesc în fiecare zi, după exemplul generaţiilor trecute, a afirmat preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la conferinţa internaţională cu tema „România şi evenimentele istorice din perioada 1914 – 1920. Desăvârşirea Marii Uniri şi Întregirea României”, deschisă marţi la Ateneul Român.

„De aceea revin la vorbele înţeleptului Mihail Kogălniceanu: ‘Unirea naţiunea a făcut-o!’. E vorba de naţiunea română de oricând şi de oriunde. Unirea i-a coagulat pe români şi în formele de manifestare a vieţii lor cotidiene, de aceea unirea trebuie făurită, re-făurită şi re-trăită mereu şi, mai ales, acum, la un secol de la împlinirea României Întregite. Unirea nu este un dat, ci este o mare înfăptuire, o construcţie, un edificiu, iar edificiile nu se lasă de izbelişte, ci se apără, se ocrotesc şi se primenesc în fiecare zi, după exemplul generaţiilor trecute”, a spus Pop.

În prezentarea cu tema „Cum s-a înfăptuit România – reflecţii la un secol de la 1918″, Pop a trecut în revistă evoluţiile istorice care au condus la edificarea Marii Uniri, „ora astrală a românilor”, începând cu momentul 1848, continuând Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un stat numit oficial România, la 1859, cu Războiul pentru Independenţă şi lupta pentru recunoaşterea acesteia pe plan internaţional, cu unirea Dobrogei cu România şi proclamarea ţării drept regat (1877-1878-1881). Totodată, preşedintele Academiei a vorbit despre participarea la Primul Război Mondial; unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România; recunoaşterea pe plan internaţional a statului naţional unitar român în graniţele sale istorice.

El a subliniat că, între anii 1848 – 1918, „cele mai legitime sau mai progresiste mişcări europene erau cele de emancipare naţională, de obţinere a libertăţilor democratice, de subminare a imperiilor oprimatoare”.

„Aşa au procedat aproape toate naţiunile de atunci, luând exemplu de la occidentali, care făcuseră acest lucru anterior. Aceasta era tendinţa cea mai avansată în acel moment. Nimeni nu vorbea de uniunea europeană, de globalizare, de autonomia teritorială a minorităţilor sau de eliminarea discriminărilor pe criterii religioase. Românii – în marea lor majoritate – au fost antrenaţi atunci să lupte pentru formarea statului lor naţional, aşa cum au procedat italienii, germanii, polonezii, sârbii, cehii, slovacii, letonii, estonienii, lituanienii, etc. Nu au făcut-o nici mai bine, nici mai rău decât alţii. Nu au fost, în această luptă a lor, nici mai conştienţi sau mai entuziaşti, dar nici mai apatici sau mai reticenţi decât alţii, decât vecinii lor”, a spus preşedintele Academiei.

Ioan-Aurel Pop a accentuat că, deşi ar fi „nerealist şi incorect să spunem că Unirea de la 1918 s-a făcut în condiţii ideale, cu respectarea tuturor principiilor democratice etern valabile şi că nu au fost încălcate atunci drepturile şi valorile nimănui”, „ar fi şi mai incorect să pretindem că românii – la modul general – nu au dorit unirea, că ei au fost atraşi mai degrabă de civilizaţia superioară apuseană decât de Vechiul Regat, că un mănunchi de intelectuali i-ar fi amăgit şi ar fi acţionat în numele lor”.

„Toate datele de care dispunem în prezent arată că majoritatea românilor din acele provincii au dorit unirea cu România şi că au exprimat ferm acest lucru, la nivelul exigenţelor democratice de atunci. Mai mult, comunitatea internaţională a apreciat actul de voinţă naţională a românilor, formulat în anul 1918 şi a recunoscut realităţile decise de români. Atunci când a fost posibil, mai ales în Bucovina, dar şi în Basarabia şi Transilvania, minorităţile au fost întrebate, iar unii membri ai lor au şi susţinut apartenenţa la România. Dar ei, românii, au fost conduşi mereu de elite şi nu au rămas nicio clipă fără elite. Aceasta le-a fost salvarea. Conducătorii, desprinşi din popor, se ghidau după aspiraţiile poporului, le justificau şi le susţineau, iar poporul îşi urma conducătorii”, a completat profesorul Pop.

Sursa: mesageruldecovasna.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy