Primarul din Ditrău, încercat de sentimentul de neputință a început să plângă

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Ziar Harghita

Dezbaterea care a avut loc sâmbătă de la ora 10:00, a strâns în sala Căminului Cultural Ditrău peste 300 de persoane. În jurul locației, încă de dimineață și-au făcut apariția polițiștii și jandarmii, dar din fericire nu a fost necesară intervenția acestora.

Cel care a convocat întâlnirea, primarul Puskás Elemér a jucat și rolul de mediator în acest caz și a încercat pe cât posibil să echilibreze discuțiile. Edilul a îndemnat pe toții locuitorii comunei pe care o conduce să își spună toate durerile pentru a le putea rezolva și pentru a limpezi apele.

Sunt bucuros că oamenii s-au liniștit. Așa ne-am înțeles, că luni împreună cu câțiva dintre participanți vom face o petiție care să cuprindă cerințele lor și o vom înainta firmei și sperăm că se va rezolva această situație neplăcută. 

Întrebat fiind dacă vor fi nevoiți cei doi cetățeni din Sri Lanka să părăsească locul de muncă, implicit comuna, primarul a cerut oarecum jenat să i se acorde răgaz, nefiind în stare să ofere un răspuns cert.

Vă rog frumos să mă lăsați să nu răspund acum, pentru că încă nu știu. Nu suntem rasiști, ați văzut, dar sper că nu. 

La un moment dat, nu după mult timp de la începerea discursului său, după rugăciunea făcută de preotul catolic Biro Karoly, pe Puskás Elemér l-a podit plânsul. Sentimentul de neputință, emoțiile, presiunea conștiinței creștine pe de-o parte și lipsa de toleranță a electoratului său pe de altă parte, l-au sensibilizat extrem.

Am fost emoționat puțin pentru că este ziua mea de naștere și când am văzut acea lume rugându-se m-am emoționat și eu puțin, dar a ieșit așa cum am sperat și lumea s-a liniștit. 

Primarul a mai spus că în jur de 1000 de oameni din Ditrău lucrează peste hotare, în diferite țări, pentru a-și câștiga un trai mai bun. Însă, din spusele lui, nu a auzit ca vreunui localnic să i se întâmple ceea ce li s-a întâmplat brutarilor din Sri Lanka la Ditrău.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy