Programul TEZAUR continuă și în luna iunie

0

Articol disponibil în: Română

Ministerul Finanțelor emite, începând cu 7 iunie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 2,95%, 3,35% și 3,65%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

„Titlurile de stat emise în cadrul programului Tezaur reprezintă, în continuare, o modalitate de economisire avantajoasă pentru populație. De aceea, încurajez toate persoanele fizice care dispun de lichidități să beneficieze de avantajele acestui program și să subscrie pentru titlurile Tezaur prin intermediul unităților Trezoreriei Statului sau ale Poștei Române”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

          Titlurile de stat pot fi cumpărate: 

  • Între 7 – 28 iunie 2021 de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • Între 7 – 24 iunie 2021 pentru mediul rural și 7 – 25 iunie 2021 pentru mediul urban, prin Compania Națională Poșta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secțiunea Datorie publică) , www.posta-romana.ro.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy